Iata ce pot face doua maini dibace

Statisticile spun ca 99% din bloguri nu mai sunt reactualizate in ultimul an. Asa o fi, insa eu nu de dragul statisticilor am dat bir cu fugitii! Cu asta m-am ocupat…

 

Rules when dating bears

I met last week a collegue from a previous work, who was very much into hunting. Blue eyes, candid look, a killer can hide under any face. Disussing about this and that he gave me a lecture about rules when meeting a bear.

1. Is better to avoid it, carying a small bell into your packet. The sound of the bell prevents the meeting.

2. If you didn’t take the bell with you, which you should!, after facing the bear, don’t run! Start going backwards, slowly, facing it. He might probably do the same. In addition, usually the bears do not attack women! Human women! Nice touch, mister bear!

3. There are 4 cases (he counted!) when a bear attack: if you’re between a mother and her cub; if you’re between a male and a female when they are in mating period; if he is protecting his food a´nd if he’s hurted. In this case, is better to lie down, facing the earth and protecting your neck with your hands. Stay there, let the bear pee on you and move only after he’s gone.

Nice video here http://www.howcast.com/videos/100020-How-To-Survive-a-Bear-Attack

and here

Iata ce pot face, doua maini dibace!

Ca un om normal si bine echilibrat ce sunt, mi s-a insurubat adanc in cap ideea, ca ideala pentru o camera mica, e o masa sticla. Va imaginati cumva ca am alergat la magazin si mi-am cumparat-o? Nicidecum, pentru ca daca un lucru se poate face complicat, de ce  sa-l faci simplu? Adevaraul e, ca nu din motive sado-masochiste nu am luat-o de-a gata, insa ce ofera piata finlandeza era fie de dimensiuni gresite, fie de preturi gresite – cum necum socoteala de acasa nu se potrivea cu cea de la targ.

Asa ca al meu, s-a gandit ca la al 5 – milioanelea proiect inceput si neterminat sa mai adaugam unul: facerea mesei. Va dau si voua reteta poate va trebuie.

Se comanda bucata de geam de dimensiune potrivita. Se da la tratat – pentru situatia cand te hotarasti sa-l ignori si sa-l spargi cu capul!

Se cumpara de la Häfele 4 adaptoare, solutie de curatat Bohle, lipici Ergo din 2 componente si 4 picioare.

Se deseneaza cu creionul pe hartie, cercul adaptorului, se pune hartia sub geam si pe partea opusa se acopera suprafate cercului cu lipici dat cu pensulita. Pe adaptor se intinde componenta 2 a lipiciului – cel cu guguloiul in varf.

Apoi, fara graba se pozitioneaza adaptorul pe geam. In cateva secunde s-a lipit. Repetati schema de cate ori va vine!

In final insurubati picioarele miriapodului. Si-apoi, poftiti la masa!

Intalnind pentru prima data prieteni vechi

Am primit zilele trecute o ”trimite mai departe” de la prietena, in care se studiau riscurile folosirii retelelor de socializare de pe internet, gen Facebook, Hi5, My space, precum si a blogurilor. Cercetatorii explicau in detalii cum drepturile de autor ale celor ce participa in astfel de retele sunt integral cedate administratorilor, precum si faptul ca stergerea datelor este de-a dreptul imposibila. Ca rezultat, pe langa o expunere eterna, participantii pot deveni victimele unor furturi, rapiri sau alte crime, in urma informatiilor depuse de buna voie pentru a fi la indemana oricui…

Total de acord, exista riscul ca impreuna cu toate celelalte informatiile pe care le afli astazi de pe net, sa ai acces si la informatii personale sau private. Insa in ce ma priveste, daca despre persoana sau firma cu care intru in contact nu gasesc nici o informatie pe net, nici nu ma deranjez sa initiez o colaborare. Daca in anul de gratie 2010 nu am date despre cine esti si ceea ce stii sa faci, cred ca nici tehnologia sau serviciile pe care le prestezi nu sunt la nivelului anului in care traim…

In ce priveste oamenii pe care-i cunoastem pe net si cu care vorbim de ani de zile fara sa ne fi vazut in “carne si oase”, cred ca ne devin mai apropiati decat vecinii pe care-i vedem zilnic si cu care schimbam un salut pe fuga, sau colegii de serviciu cu care descurcam itele vreunui proiect, sau prietenii din copilarie cu care schimbam un telefon de doua ori pe an. Am cunoscut in weekend-ul trecut trei oameni cu care am schimbat opinii si despicat firul in patru cu unii de ani de zile, cu altii doar de cateva luni. Sentimentul pe care il ai e de continuitate… Nu trebuie sa te reinventezi, sa faci impresie, sa fii amuzant, nu este un inceput. Este o continuare a unei discutii incepute de mult. Iar daca in ani de conversatii cineva poate fi atat de bun actor incat sa-ti castige increderea, nici nu ma intereaza daca in timpul liber este cumva un criminal in serie, care tot ce-si doreste este sa-mi sparga casa si sa-mi rapeasca copilul… Poate sunt eu naiva, insa mie internetul si discutiile de pe internet mi-au schimbat directia in viata de mult prea multe ori, ca sa pot sa-l inchid acum de frica potentialelor riscuri pe care implicit le aduce.

Omul potrivit la locul potrivit

Baietii astia ai mei de la munca, ma tot trimit la fel de fel seminare de spalare a creierului, unde te invata cum sa-ti refuzi politicos colegii, cum sa te faci inteles, sa primesti sau sa faci o critica, intr-un cuvant cum sa te comporti cu oamenii cu care intri in contact.

Si nu va ganditi ca doar pe mine, fiindca as avea ceva lipsuri, ci se trimit si pe ei.

Ce-am inteles eu pana acum e:

Intotdeauna trebuie sa gasesti si sa spui la inceput ceva pozitiv, iar daca habar n-ai ce sa spui, sa arunci un: foarte interesant punct de vedere, ce intrebare buna, vrei sa dezvolti subiectul, inteleg, ceva de genul asta.

In mijloc trebuie obligatoriu sa te distantezi de subiectul discutiei. Nu poti spune, asta e problema mea, ci in cazul problemei. Care de fapt nu e problema, ci e provocare. Nu poti spune eu cred, ci va-ti gandit la aceasta interpretare? Eu sunt una, provocarea e alta si nu a mea. Este mereu a noastra. Asa ca trebuie sa ne implicam toti sa o rezolvam. De aceea va cer parerea de specialisti (obligatoriu specialisti).

Oricat te ajuta un coleg, el trebuie mentionat intr-o confruntare de idei, pentru a ti-l castiga de partea ta. Spunand ca impreuna cu Ilie am spalat geamurile, pentru ca el mi-a dat buretele din dulap, il va impiedica pe Ilie sa spuna ca geamurile sunt murdare. Iar deciziile, se iau de cele mai multe ori democratic, deci idea majoritara, sau care a convins pe majoritatea castiga, indifferent cat de proasta e.

Apoi, indiferent cat de prost face ce face colegul, sau subalternul, sau partenerul tau de afaceri, e obligatoriu sa-l lauzi pentru ceva. Fiecare asteapta un Good Work! -care e mai important ca o marire de salariu. O parere buna despre cineva il face pe acesta sa se ridice la nivelul asteptarilor, pe cand desfiintandu-l, ii reduci cheful de munca si performanta sub zero.

OK, teoria am inteles-o, ce faci insa cand esti total nemultumit, cand tu te dai de ceasul mortii si colegul tau sta ca o plosnita si gandeste le nemurirea sufletului?

La care un prieten cu putere de decizie intr-o firma imi spune: vrei atmosfera pozitiva? Ii dai pe toti negativistii puturosii afara, si-ti aduci oameni cu care poti lucra. Bine, bine, dar daca nu poti?  

Si nu ganditi ca asta se intampla doar intr-o firma, “Arta de a te purta cu oamenii”, cum o denumea Masha, o practici si la aprozar, si cu instalatorul si in casa si pe peste tot. Iar virtuozitatea in acest domeniu consta nu in a minti sau a lingusi, ci in a gasi cai sa-l faci pe celalalt sa inteleaga scopul tau, sa-ti devina partener si sa va uniti fortele intr-o sinergie creatoare. Tango!

Scoala in Finlanda

Nu va mai povestesc cum e in Romania, ca vad ca am date invechite si nimeni nu vrea sa ma lumineze cum stau lucrurile acum…

Diferit in Finlanda mi s-a parut in primul rand accentul pus pe responsabilitatea copilului de a-si face datoria, respectiv temele. Parintii pot evident ajuta copilul, daca vor, insa in general nu o fac.

Diferit mi s-a parut respectul acordat elevului. Orice pedeapsa corporala sau psihica este interzisa. Copilul nu poate fi insultat sau ridiculizat nici de profesori nici de colegi. In aceasta privinta, in special dupa intamplarile cu impuscaturile din scoli, toleranta la hartuiala, este zero.

Concurenta in clasa este minima, astfel incat atat elevii superdotati cat si cei subdotati sa se bucure de progresul individual si atmosfera de lucru sa fie buna. S-a studiat ca eficienta muncii intr-o atmosfera pozitiva este superioara muncii constranse sau efectuata intr-o atmosfera negativa, stresata, plina de critici.

Notele elevilor nu sunt publice si alti parinti nu pot avea acces la situatia scolara a colegilor. Se merge atat de departe cu discretia incat, dupa 17 ani, cand copilul se considera major, nici parintii nu mai au acces la notele acestuia, fara sa aibe acordul copilului. Linia generala este: cine vrea sa invete bine, cine nu, nu. Exista intotdeauna alternative scolare, nu-si rateaza nimeni viata pentru ca la 15 ani s-a lasat de scoala, daca asta vrea.

Este posibil, insa total neobisnuit sa faci pregatire in particular. Exista cursuri organizate de diverse institutii unde poti face pregatire suplimentara pentru admitere, de exemplu, sau studia alte materii, insa nu iti vin profesorii acasa…

Creditele obtinute in timpul liceului sau al facultatii se conserva pe o perioada lunga de timp, astfel incat daca iti doresti sa reiei scoala de unde ai lasat-o, o poti face oricand.

Tinuta elevilor, in special in a celor mari, nu are nici o relevanta. Adresarea se face pe numele mic, toti profesorii sunt: Matti, Risto, Jane… iar cel putin in facultate fiecare ajungea la ora cand avea chef si pleca de asemenea cand avea chef. Fara intrebari.

Majoritatea cursurilor, seminarea, tezelor se publica pe internet. Daca ai nevoie de date despre bobinajului motorului axial, e suficient sa dai un google si sa gasesti cursurile facultatii din Lappeenrantaa.

Tot in spiritual asumarii responsabilitatilor, copii incep dupa 13 ani sa aibe usoare slujbe de weekend, sau de vacanta, pentru asigurarea banilor de buznar. Am un coleg, a carui mama i-a cerut, in liceu, sa participe financiar la intretinerea casei in timpul vacantei de vara (si nu pentru ca ea era saraca, ci in scop educativ). In timpul facultatii daca nu ai un venit al tau, inseamna ca nu esti in stare. Vacantele nu iti sunt platite de parinti si chiar cei foarte avuti pretind ca odraslele lor sa se descurce singure dupa o anumita varta.

Independenta e incurajata si de stat, astfel studentii primesc bursa, doar daca nu au aceeasi adresa cu parintii. Este adevarat ca acesta e un drum doua taisuri, dupa castigarea independentei, relatiile cu familia pot deveni minime si  nimeni nu are obligatia sa-si ingrijeasca parintii. Pe de alta parte casele batranilor sunt cu totul la alt nivel fata de cele de acasa.

Scoala aici si acolo

Cum in 2007 Finlanda  a castigat primul loc in clasamentul sistemelor de invatamant din 40 de tari iar in 2010, iar Universitatea tehnica din Helsinki este clasata pe locul 94 in lume, m-am gandit sa va povestesc cum vad eu diferentele dintre scoala romaneasca si cea finlandeza, atat cat le-am incercat personal. Voi incepe cu doctoratul.

In Finlanda, dupa gasirea unui mentor – conducator de doctorat, admiterea se face pe baza depunerii unui dosar ce se discuta in cadrul unei sedinte a facultatii. Programul de studiul consta in acumularea a 60 de credite impartite in trei domenii: 30-40 major, 10-20 minor si 5-15 general. Creditele se pot dobandi: prin sustinerea unor anumite examene destinate “studiilor aprofundate” din programa de studiu a facultatii tale sau a alteia din lume, prin realizarea unei munci de cercetare individuale in domeniul ales, prin examene individuale in cazul unor bibliografii ce nu se regaseste in programa scolara. Dupa acumularea creditelor (intre 3 si 8 pentru fiecare examen) teza poate fi scrisa ca o monografie, sau ca o colectie de articole publicate in reviste de specialitate pentru care exista recenzii inainte de publicare. Dezbaterea tezei este publica, insa de data aceasta doctorandul are un opozant, profesor sau doctor, care incearca sa-l intrebe fel de fel si sa elimine neclaritatile. Urmeaza masa festiva, ce consta in general in tort si cafea.

Despre cursurile de facultatea in Helsinki, cel mai interesant mi s-a parut, pana acum, cel de Acustica si fizica sunetului. Prezenta la curs era optionala, de aceea dupa prima sedinta, in general sala era goala, presupun. La seminar insa, asistentul impartea de fiecare data o tema cu 3 probleme, ce urma sa i le rezolvam pana la urmatoarea intalnire, tema ce trebuia predata inainte ca el sa ne prezinte rezolvarea. Asta insemna ca trebuia citit cursul, disponibil pentru cumparare. La urmatoarea sedinta, in cazul in care rezolvarea precendenta era gresita, ea trebuia refacuta si re-predata. Ceea ce insemna ca erai obligat sa treci de trei ori prin aceeasi rezolvare. Ca sa fii admis la examen trebuia sa ai 50% din probleme corecte-refacute. La 87% probleme corecte aveai asigurat un punct din cele cinci, la examen. Examenul se sustinea doar scris, cu cartea pe banca – pe care nu era permis nici un semn. Consta doar in rezolvarea unor probleme. Va spun drept ca nu a fost deloc usor… Iar scopul nu era sa retii pentru urmatoarele 5 minute 100 de formule, ci sa stii unde sa le gasesti, sa intelegi in ce context ele sunt valabile si cum sa le aplici.

In Romania, pana in 2003 – pentru ca de atunci am ultimile date, inscrierea la doctorat se facea pe baza unui examen de limba (straina) si a unui seminar de admitere. Programul de studiu consta in trei examene din domenii diferite si a trei referate, in care trebuiau prezentate stadiul actual si contributii in domeniul cercetat, referate ce se aprobau intr-o sedinta deschisa a catedrei unde aveai conducatorul de doctorat. Teza era trimisa spre avizare unei comisii formate din 4-5 doctori sau profesori, ce puteau aproba sau contesta continutul acesteia. Dupa stabilirea datei dezbaterii publice, rezumate ale tezei se trimteau persoanelor interesate si aprecieri ale continutului tezei erau primate la catedra. Sustinerea publica era mai mult o formalitate, in care doctorandul isi prezenta lucrarea, i se puneau intrebari doar in cazul in care erau interesati in public si se formulau aprecieri. Urma o masa festiva.

Tinuta doctorandului la sustinerea tezei in Finlanda este clar definita: barbatii frac, femeile tinuta de seara, nu neagra (n-am inteles de ce nu neagra). Imi amintesc ca in tara, la sustinerea mea, eu eram intr-o perioada albastra, fapt pentru care aveam cateva suvite de culoarea respectiva in par, asa incat conducatorul meu, s-a scuzat celorlati membri ai comisiei, spunandu-le ca in general sunt normala… si chiar eram, zau!

Studiu disjunctiv al obsesiei pentru cursuri

Nu stiu de ce, mie imi place sa merg la cursuri. Mi se trage probabil de la bunicul din partea mamei care ma intreba de fiecare data un singur lucru: “Cum merge cu scoala, fetita?

In Finlanda, mersul la cursuri capata insa alta dimensiune. Este terapeutic: reusesti sa iesi din casa, sa intalnesti oameni, iti extinzi orizontul, lucrul in echipa este impus, conexiunile mult mai usor de facut. In plus, cursurile profesionale au incluse intotdeauna si o parte atractiva: la sfarsitul zilei de lucru se organizeaza fel de fel de “jocuri de societate”. Cel mai interesant pe care mi-l amintesc, a fost iarna, la o cabana, unde ne-am jucat “de-a masinile”. (Stiti de altfel, obsesia finlandezilor cu Formula 1) Eram organizati in echipe de cate patru. Unul era pilot, celalalt copilot si masina era o patura in care erau taiate 2 gauri, in care ne bagam capurile. Cele 4 cauciucuri erau 4 cizme de cauciuc, marimea 44+, ca sa-i incapa pe toti. Scopul era sa alergam prin zapada, pe un traseu fixat, de 3 ori. Dupa prima cursa, coechipierii nostri trebuiau sa ne schimbe cauciucurile – cizmele; iar dupa a doua cursa sa bem un Redbull. In final, mai pe sus mai jos am terminat cursa si m-am dus sa mor in camera mea, pentru ca in frigul ala la -15C sa alergi prin zapada, cu cizmele altora si in ritmul coechipierului meu decis sa castige, n-a fost o gluma…

Talent la limbi n-am avut niciodata. Unii invata o limba straina in cateva luni, altii in cativa ani, eu probabil niciodata… Cred insa, ca datoria mea e sa incerc. Daca reusesc e doar un bonus. Primul curs l-am facut cand am avut primul contact cu Finlanda in ianuarie 2000. N-am ajuns sa-l termin, pentru ca mi s-a terminat inainte vacanta. (Eram la Universitate, inainte de sesiunea de iarna si nu predasem nici un curs semestrul acela, deci n-aveam nici un examen. Mi-am luat 2 luni vacanta, pana la inceperea semestrului 2). In tara, in timp ce-mi asteptam actele, am facut niste ore cu o asistenta de la facultatea de litere din Bucuresti, Szuszana o chema. Apoi au urmat altele si altele, pentru cine e interesat am pus o lista cu nume, costuri si comentarii aici.

Instructiuni despre folosirea cenusii pe care unii tind sa si-o puna in cap

Ati vazut ce de instructiuni cu sfaturi in caz de cutremur, circula pe mail? Triunghiul vietii, unde sa stai , cum sa stai, de ce sa stai… In caz de incendiu, nu circula nimic….

Gospodina cum sunt, ma apuca o vrie zilele trecute de facui curat in toata casa. Inclusiv in soba. Cum aici primavara e in toi – iar eu vin dintr-o tara calda, fac regulat focul in soba, la fel ca mosii si stramosii mei, cu lemne… Ard de fiecare data ultimul numar din Helsinki Sanomat – pentru ca e primul pe care-l gasesc , desi ulterior sunt intrebata unde e ziarul…. Insa eu nevorbind limba nu raspund… pentru ca nu inteleg intrebarea…

Insa despre altceva era vorba…. Fac curat, strang cenusa, si o pun foarte inteligent intr-o punga de plastic, pe care urmeaza ulterior s-o arunc… Simt ca cuiele ramase in cenusa (ca ard tot ce misca, inclusiv lemne cu cuie in ele) sunt fierbinti, insa le ignor total, desi stiu cate ceva despre transferul caldurii prin radiatie, conductie si convectie. Insa mintea mea e in vacanta, e weekend. Cum nu trebuie sa fac singura toata treaba in casa, pun punga cu cenusa pe hol – sa o duca colocatarul meu la gunoi… Si-mi vad de treaba…

Peste vreo ora, se raspandeste in toata casa un miros de plastic ars… Verificam toate prizele, toate caloriferele, toate cablurile, panoul electric – nimic! Sursa mirosului ramanea un mister… Pana cand punga mea de plastic se rupe si ne arata in toata splendoarea ei gaura facuta in covorul si podeaua coridorului. De catre cenusa mea incinsa…

Ma duc si povestesc intamplarea cu pricina in dreapta si-n stanga si ce aflu: trebuie, prin lege, sa am extinctor in casa… Habar n-am avut, merg si-l cumpar… Trebuie sa am paturi de pus peste foc. E o anume patura, nu cea din lana primita zestre de la mama. E interzis sa deschid usa cand am in casa parchetul arzand. ??? Adica pasii sunt: vad focul, scuip in san, iau patura, o pun peste foc, iau extinctorul, sting focul, ma ud cu apa, imi pun cealalta patura uda in cap (ca doua imi trebuie), si ies din casa pe geam! Doar dupa ce am inchis toate usile care duc spre foc, incat sa nu-l alimentez cu oxigen. Eeee? Pun pariu ca habar n-aveati!