La multi ani, romane!

Romania e: acasa, mama, familia, prietenii, miile de cuvinte ce nu trebuies memorate, Am cravata mea sunt prionier, trotoarele pline de masini, UPG-ul, Sinaia, Mamaia, Predealul, crucea de pe Caraiman, lacul Sfanta Ana, Voronetul, Maramuresul, oamenii ospitalieri si uneori neseriosi, umorul, chefurile, Rochia alba de dantela, Asfalt tango, Taxi, delta Dunarii, Balea Lac, prietenii, sora-mea, mama, acasa…

Azi e ziua noastra, La multi ani romane, oriunde ai fi!

Traind viata altora

Am fost acasa. “Repede, repede”, cum imi spune al meu sortit, din vastul lui vocabular romanesc ce contine inca 4 expresii: “Doamne fereste” ,”stai cuminte” si “treci la locul tau!”,  fara nici o legatura cu rutina mea de zi cu zi. Insa, in weekend, am plecat acasa.

Cum saptamana mea s-a incadrat in ritualul din ultimii ani, intai am pierdut cheile masinii, apoi am cumparat gard, dupa care am reinceput sa sap in jurul casei, ca prea era tot pamantul lung, lat sau plat. Joi, dupa ce mi-am cautat disperata haine – ca n-am de nici unele – am reusit si-am ajuns la aeroport. In tara nu era atat de cald cum fusesem avertizata sa-mi iau costumul de baie, insa nici la frig nu se incadra temperatura. Dupa ce m-am dezmeticit din pupaturi si instructiuni de condus date pe fuga, primul soc l-am avut cand soseala nationala ce trecea bineinteles prin poate satele si comunele in care mi-am petrecut vacantele de vara, avea limita de viteza 70km/h. Copiii care alearga din curte in cei 2 m din fata casei – n-au nici o sansa de supravietuire. Dupa multiple claxonari, am constatat ca pe gps telefonului “Nokia comes with maps” – sunt camerele de pe DN 1, insa am ignorat in final toate avertizarile de nopeus raja (l-am dat pe mute) - ca nu mergea nimeni cu viteza tipata de gps-ului meu. Podurile, erau insa supra-protejate: 30km/h – probabil balustradele erau foarte scumpe in caz ca vitezomanii le-ar fi stricat.

Casa mamei, prin comparatie – se inaltase. Era cald si bine – asa ca ne-au grabit ca un bradulet, bradut, dragut, la caldura.

Mi-a placut o vanzatoare din magazinul Only. De cate ori ajung acolo, plec cu cate ceva. Data trecuta am plecat cu o rochie facuta cadou de mama, care n-a inteles cum de are un zero in plus la banii noi.

Prietenii mei sunt toti fosti colegi: de generala, de liceu sau de facultate. M-am vazut cu toti cu care am putut. Am reluat discutiile de unde le lasasem acum cateva luni sau ani.

Sambata am ajuns in Bucuresti. Era Hallowen – orice petrecere e binevenita, indiferent de origine. Sora-mea s-a ingrijit de toalete. Mama a avut succesul maxim, toti isi doreau poze cu ea, iar doi baieti au felicitat-o si sarutat-o. Nu le-a luat numerele de telefon. Eram intr-un restaurant public, numit Brick. Deh, nu toate putem avea acelasi sharm…

Duminica am revenit pe meleagurile adoptive. Luni am uitat sa-mi ridic tava si sa mi-o duc la debarasat. Ce cuvant urat: debarasat. Am nevoie de ceva timp sa-mi revin si sa reinvat ca viata nu e o petrecere, ci o lupta.