Leaganul respiratiei

Jussi imi spune pe nepusa masa: Felicitari! Eu ii raspund multumesc, fara sa am habar de motivul felicitarilor. Ma lamureste singur: o romanca a primit premiul Nobel pentru literatura. Foarte bine, gandesc eu – aveam nevoie de asa ceva…. N-am cautat insa cartea, am vazut cateva interviuri si am avut o retinere in ce priveste autoarea inversunata pe un trecut, pe care nu stiu daca l-am fi putut gestiona altfel si cum… Cartea insa am primit-o cadou, asa ca a fost musai sa o citesc.

Leaganul respiratiei e o agonie – fara a fi urmata de nici un extaz… pura agonie… un om total singur ce poarta experienta lagarului adanc scrisa in suflet. De la Alexandru Soljenitin si Erich Maria Remarque ramai cu speranta ca in cele mai negre gauri ale disperarii oamenii se ajuta si supravietuiesc prin ceilalti, insa la Herta Muller – camarazii sunt inlocuiti de obiecte: lopata de inima, salul visiniu, batista, “noi e-un singular”… Calculele:  “M-am inghesuit in randul din fata, ca sa fiu printre primii si sa nu trebuiasca pe deasupra sa mai si incarc niste cadavre inainte de a fi impuscat”. Un univers pe cat de nedrept si inexplicabil, pe atat de cutremurator.

Puhdistus

Am citit ” Purificarea ” lui Sofi Oksanen. Trista. O viata distorsionata sub cizma istoriei, cand fiecare alege ce crede ca ii va aduce supravietuirea Lui, si sfarseste in final zdrobit, nefericit, neimplinit si turmentat de sacrificarea celorlalti. Aliide era un om obisnuit, credibil, fara stofa de erou. Putea fi oricare dintre noi. Si stau acum si ma gandesc, cati n-ar face, poate, aceleasi gesturi, odata ce sunt impinsi dincolo de limita. Trista cartea, mai ales in noiembrie… Iar obsesia Aliidei cu casa! Singurul lucru cu care ramasese si de la care isi tragea puterea, era casa. Iar unii spun ca o casa nu e nicidecum un tel in viata. Poate nu o fi un tel, insa e clar o radacina, pe care unii o pot taia, altii nu. Unii se pot reimplanta, altii se usuca. Unii se intorc la Tara, altii fug de ea. E o tema care revine si e discutata si rasdiscutata. Daca ei si-ar fi luat lumea in cap de la inceputul furtunii, ar fi fost istoria lor alta? A dus-o pe Zara viata in strainataturi in paradis? Casa ramane in mintea Aliidei, obsedant, limanul.

Rintamamiestalo

Fara sa fiu o devoratoare, imi place sa citesc… Tind insa, ca orice sistem, spre o entropie minima si cand mi se ofera un film in locul unei carti – aleg filmul… sau pe amandoua. Asa s-a intamplat in cazul cartii Juoksuhaudantie a lui Kari Hotakainen.

Matti era un obisnuit, devotat familiei, gospodar, dedicat copilului, insa fara nici o ambitie. Sotia isi dorea mai mult… Era un deja vù?

Helena vedea cum orizontul i se ingusteaza, pe zi ce trece, incat la capatul drumului nu mai exista nimic decat rutina. Simtea ca i se taie aripile si ca i se numara bataile inimii: 45235, 45234, 45233… pentru cine a batut 45233? Simtea ca se pierde in eternele discutii in care dupa A si B nu urma niciodata C ci intotdeauna obsedant A, numai A, de la A la B si inapoi la A…. Unde e C? De ce de ori de cate ori cand suntem atat de aproape de C incat devine aproape palpapil, se baga in fata A-ul, nesuferit, autoritar, condescendent, el fiind de fapt geneza tuturor neintelegerilor, A-ul fiind inceputul…

El, om normal, iubitor, un pic temperamental, pierde totul intr-o clipa de furie, istoria relatiei fiind total umbrita de punctului culminant, de apogeul, cand pamantul ii fuge de sub picioare si ramane singur…Disperat, crede ca solutia tuturor problemelor sale e sa cumpere o casa – o rintamamiestalo – in care dragostea lor sparta va putea fi lipita, si desi plina de fisuri, va putea arata proaspata si noua in fata lumii si a prietenilor in care a fost calcata de numerate ori in picioare…

Ati fost acolo?

La un moment de rascruce in viata, m-am gandit si eu ca poate reteta fericirii e o rintamamiestalo. N-am vazut ca Matti e un pic descentrat, n-am vrut sa inteleg (era in alta limba) ca tarele si incompatibilitatea relatiei lor nu statea in ceilalti, in societate sau in viata nedreapta, ci erau ascunse adanc in fiecare dintre ei… Nu, n-am vazut ca el e gata sa ucida proprietarii casei visate ca sa isi vada himera implinita, n-am vazut nimic… M-a fascinat doar credinta lui fanatica in casa, in care se gasea secretul fericirii…