Extemporal!

Luni am un examen – si cum nu e frumos sa ma lasati sa sufar de una singura, va invit sa invatati impreuna cu mine teoria, pentru ca in final sa puteti raspunde la urmatoarele intrebari:

1 – Care este echivalentul finlandez al ghirlandelor de flori primite cand vizitezi Hawaii-ul?

2 – Care este rostul stafidelor in mancarea finlandeza?

3 - Pe ce distanta se intinde spatiul personal si cum este el masurat?

Astept raspunsurile voastre in scris pana 11.11.11 ora 11.11. Succes!

Team building homework

Ce povesti ascund oare ferestrele inalte, raul ce sosoteste, liliacul inflorit si treptele de piatra ale conacului Hirvihaara – ramificatia elanului) Pe valea lenesa a raului Mustijoki, proprietatea familiei Lassila e consemnata in documente din anul 1759. In 1905 Herman Holmberg, patronul unei fabrici de chibrituri a construit partea principala a conacului, unde a trait timp de 3 ani cu proaspata lui mireasa de 19 ani, cu 31 de ani mai tanara. La moartea sotului, vaduva indurerata a vandut conacul orasului Mäntsälä. In 1929 omul de afaceri Pentti Mikael Sakkinen a cumparat proprietatea, insa implicandu-se in politica a fost arestat si conacul reinapoiat, in urma falimentului, orasului. Intre 1934 si 1952 conacul a apartinut familiei Ramsay, pentru ca apoi sa fie cumparat de orasul Helsinki in vederea cazarii participantilor la olimpiada din 1952. Pana in 1989, in conac a functionat o casa de batrani, ca apoi sa fie vandut omului de afaceri Arto Hakala. Acesta a renovat si inchiriat conacul lantului de hoteluri Next. Acolo mi-am petrecut eu ziua de joi, being a hard day’s night…

ARF-ul vazut de mine…

ARF-ul este o asociatiei a romanilor din Finlanda, care ca orice aglomerare de oameni, are si bune si rele, e si iubita si hulita, si laudata si criticata…. A inceput de prin 2004, avand ca protagonisti cativa romani ce isi gasisera loc de intalnire in pizzeria altui roman. Unul din motivele legalizarii intalnirilor a fost, cred eu, organizarea unui festival romanesc in Helsinki. Dupa terminarea festivalului, unul din membrii conducerii si-a epuizat brusc interesul si totul a ramas, in mare, in grija presedintei inconjurata de 2-3 oameni.

Ceea ce am apreciat eu intotdeauna la ea, R., a fost tenacitatea cu care a convins oamenii sa i se alature in fel de fel de activitati. Cu anii insa, asociatia a devenit tot mai mult un cerc inchis, dupa cateva experiente esuate, ce implicau romani necunoscuti – apoi membrii  s-au integrat mai repede sau mai incet in societatea finlandeza si interesul pentru intalnirile romanesti a mai scazut… Pentru revitalizarea scopurilor marete – in lumina carora asociatia s-a infiintat, alti presedinti si presedinte s-au perindat pe la conducere, fara a reusi insa, nici sa creeze un liant intre membrii comunitatii, nici sa promoveze si sa sustina activitati, care fiind benevole, cereau efort nerenumerat si nerecunoscut apoi de nimeni… O noua aripa s-a rupt in 2010, urmand sa lupte pentru promovarea legaturilor cu cultura romana, facilitarea intalnirilor intre copii – si probabil multe altele… Vechia aripa s-a regrupat si isi continua drumul – ceea ce pentru ceilalti nu poate insemna decat mai multe oferte si variante de petrecere a timpului impreuna.

Pentru mine, ARF a fost si este o poarta deschisa catre comunitatea romana. Nu ma astept ca ea isi impuna obiective marete – ca programe de integrare, sau schimbarea imaginii Romaniei in Finlanda, insa sper sa fie mai mult decat cateva chefuri organizate intre vorbitorii tineri de limba romana. Petrecerea de ieri, organizata intr-o locatie superba, mi-a demonstrat ca daca exista interes, iar organizatorii au credibilitate, romanii sunt dornici de intalniri.

Mainile lui,

Imi spune o prietena zilele trecute, ca a cunoscut un tip cu niste maini atat de fine, ca sigur era sef! N-am vrut sa-i stric reveria, insa asta chiar nu e criteriu aici.

Am un coleg, vecin de cartier, care-si construieste o casa. Are niste maini, pline ori de vopsea, ori de lipici, ori de – el stie ce, de zici sigur ca e muncitor necalificat in constructii. Insa tipul, neinsurat, isi face o casa – de nu-nteleg ce-i trebuie asa de mare… Fetelor, nu-mi cereti relatii ca suntem mai mult concurenti decat amici.  

Un furnizor, de la care am cumparat un sistem de telemetrie, foarte destept – si sistemul si baiatul, vine sa-mi explice cum sa fac conexiunile si sa lipesc firele cu cositor, cu o haina rupta de ii curgea tivul pe peste tot. Nu va spun ca sistemul cumparat de la el era costa cat o masina, iar el imi povestea ca e campion la nu stiu ce sailing pe barca Charlotta.

Seful meu, ne povestea tot la masa (ca acolo se intampla toate) cum se lupta cu birocratia sa-si construiasca un garaj – la care eu, specialista deja in aprobari pentru constructia de garaje, il intreb naiva – pentru masina? La care el imi spune: Nu… e pentru tractor si barca – si el are barca, ce e cu barcile astea ???  Insa barcile ca barcile, ce e cu tractorul, e intrebarea? Cultiva porumb? Ce face cu el? Ca sa nu mai vorbind de: cand o face? Omul are scoala grea la baza cu diplome peste diplome, un salariu de n-am invatat sa numar pana acolo, iar o parte din timp si-o petrecere la fabrica noastra din China. Ghici cati copii minori are acasa?

Alt prieten, de familie de data asta, ne invita intr-un weekend cu barca pe mare doua zile si vine imbracat cu niste haine rupte, de ziceai ca le-a luat de la Armata salvarii. Daca n-as fi vazut in ce casa sta si cat e o barca de asta, i-as fi dat de pomana la coltul strazii…

Un coleg de-al Lui, ne invita intr-o zi la un chef in curte (anul trecut, era vara). Tipul isi construia de asemenea casa, avea numarul standard de 4 copii si suplimentar: 3 cai, 5 caini: 2 mari in curte si 3 mici in casa; si 2 pisici. Stiam ca el lucreaza in IT ceva, insa am crezut ca sotia sta acasa sa vada de ferma – nici poveste! Ea lucra tot program intreg la cativa km buni de casa. Nu va imaginati insa nici menajera lui sor’mea, nici gradinarul, nici echipa de soc care ii da casa la cheie – pentru ca povesteau, cum au stat odata toata noaptea sa toarne betonul la garaj. Ei doi. Dupa care au plecat normal la serviciu.

Nu va mai spun de mainile Lui, care sunt o poveste. Cand vad cum isi foloseste toate degetele ca sa scrie la tastatura (cand eu abia daca folosesc 4), cum inventeaza solutii si face si desface cand se strica vreuna din masinile lui “clasice”, cum taie ceapa in lung si-n lat, cum conduce motocicleta, cum schiaza, cum imi sterge lacrimile, stiu ca, de oricat de sus as cadea, mainile Lui vor fi acolo sa ma prinda.