Intalnind pentru prima data prieteni vechi

Am primit zilele trecute o ”trimite mai departe” de la prietena, in care se studiau riscurile folosirii retelelor de socializare de pe internet, gen Facebook, Hi5, My space, precum si a blogurilor. Cercetatorii explicau in detalii cum drepturile de autor ale celor ce participa in astfel de retele sunt integral cedate administratorilor, precum si faptul ca stergerea datelor este de-a dreptul imposibila. Ca rezultat, pe langa o expunere eterna, participantii pot deveni victimele unor furturi, rapiri sau alte crime, in urma informatiilor depuse de buna voie pentru a fi la indemana oricui…

Total de acord, exista riscul ca impreuna cu toate celelalte informatiile pe care le afli astazi de pe net, sa ai acces si la informatii personale sau private. Insa in ce ma priveste, daca despre persoana sau firma cu care intru in contact nu gasesc nici o informatie pe net, nici nu ma deranjez sa initiez o colaborare. Daca in anul de gratie 2010 nu am date despre cine esti si ceea ce stii sa faci, cred ca nici tehnologia sau serviciile pe care le prestezi nu sunt la nivelului anului in care traim…

In ce priveste oamenii pe care-i cunoastem pe net si cu care vorbim de ani de zile fara sa ne fi vazut in “carne si oase”, cred ca ne devin mai apropiati decat vecinii pe care-i vedem zilnic si cu care schimbam un salut pe fuga, sau colegii de serviciu cu care descurcam itele vreunui proiect, sau prietenii din copilarie cu care schimbam un telefon de doua ori pe an. Am cunoscut in weekend-ul trecut trei oameni cu care am schimbat opinii si despicat firul in patru cu unii de ani de zile, cu altii doar de cateva luni. Sentimentul pe care il ai e de continuitate… Nu trebuie sa te reinventezi, sa faci impresie, sa fii amuzant, nu este un inceput. Este o continuare a unei discutii incepute de mult. Iar daca in ani de conversatii cineva poate fi atat de bun actor incat sa-ti castige increderea, nici nu ma intereaza daca in timpul liber este cumva un criminal in serie, care tot ce-si doreste este sa-mi sparga casa si sa-mi rapeasca copilul… Poate sunt eu naiva, insa mie internetul si discutiile de pe internet mi-au schimbat directia in viata de mult prea multe ori, ca sa pot sa-l inchid acum de frica potentialelor riscuri pe care implicit le aduce.

Opinii

Azi am un intermezzo, sunt dupa finalizarea unei teme si inaintea inceperii urmatoarei, asa ca stau si citesc ce mai e nou prin lume. Iar pentru ca am gasit cateva articole despre opinii, in care idea de baza era ca daca nu stii despre ce vorbesti e mai bine sa taci decat sa poluezi emisunile TV, sectiile de votare, blogurile, forumurile de opinii in domenii in care n-ai nici o calificare, m-am gandit sa-mi dau si eu o parere, ca fiind interzisa, mi-a devenit implicit irezistibila.

Imi amintesc ca la inceputul anilor 2001, eram inca la Universitate, iar la o sedinta de catedra s-a discutat in trecere despre internet ca sursa de informatie, iar opiniile au fost in majoritate ca doar cartea tiparita si revizuita poate fi luata in considerare.

Cred insa ca timpul a contrazis partial aceasta parere iar succesul wikipediei sta la baza afirmatiei mele. Daca in anul 2006, “intelepciunea multimii neavizate” era inca pusa sub semnul intrebarii, in 2010 pot spune ca cele 3 milioane de articole si 12 milioane de contribuitori vorbesc de la sine. Ideea de baza este volumul contribuitorilor si continua editare a informatiei, care ca in orice semnal, face ca informatia coerenta sa se amplifice si zgomotul incoerent sa ramana pe fundal, nedisturband esentialul. Sunt de acord ca informatia nu trebuie preluata ca atare, insa cand poti, in realitate, sa faci asa ceva? Intotdeauna si periodic informatia trebuie verificata si editata. Pentru mine insa, accesul la carti, filme, flori, animale, instrumente, fenomene, informatie primara in orice domeniu, este de nepretuit.

Tot in trecut un mare semn de intrebare era pus asupra publicatiilor independente sau parte a unei institutii, insa publicate online. In ziua de azi, cursurile majoritatilor universitatilor se regasesc liber pentru oricine este interesat sa le rasfoiasca, teme din diferite domenii sunt publicate pretutindeni. In acelasi timp, instrumente de identificare a fenomenului copy/paste sunt accesibile in multe parti ale lumii, astfel incat informatia sa fie filtrata de studenti, elevi sau alti utilizatori, cel putin in procesul educational. Insa ea exista acolo si este editata de contributia fiecareia dintre noi. Inclusiv de a mea. Asta am avut azi de spus.

De ce Myöhemmin?

 Am fost anul trecut la un seminar, unde printre alte nume celebre, Anne Stenros ne-a vorbit despre  Twitter, bloguri si noul trend al inovatiei din ziua de azi, in care implicarea tuturor in proiectul tau personal de dezvoltare e mult mai eficace decat munca individuala, secreta, multi-patentata etc etc… S-a vorbit mult despre necesitatea colaborarii si cum firme ca LEGO si altele, implicandu-si utilizatorii direct in procesul creatiei au schimbat evolutia economica a firmei dinspre faliment spre profit.

Nu mai auzisem de Twitter pana atunci,  iar blogurile mi se pareau inutile…

Peste cateva luni, Masha V. Petrova si-a publicat pe LinkedIn, pe grupul NAFEMS un post din blogul personal despre The art of dealing with people , subiect despre care teoretic am citit o multime, insa practic sunt o catastrofa… Asa incat mi-am revizuit un pic atitudinea fata de bloguri…

Insa ceea ce m-a determinat sa incep sa scriu a fost blogul prietenei mele, care e o combinatie de trairi intime cu muzica si literatura, care ridica subiecte noi si motive de reflectie in fiecare saptamana, care nu dezbate probleme internationale si nici nu vorbeste de pe pozitii stratosferice de CEO, desi acolo e situata…

Asa s-a nascut Myöhemmin… care nu e singura care a crezut, sau nu, ca e prea tarziu…

O dedicatie pentru sarbatorita de azi!