Trecu si Pastele asta…

Poate nu ma credeti, de aceea am pus aici DOVADA: am facut cozonac, rotund, pentru ca formele de cozonac paralelipipedic mi-au fost furate din casa de monstrul care-mi piteste lucrurile… Initial am vrut sa fac doar din jumatate de kilogram de faina, insa a fost imposibil pentru ca maiaua lui Pure era pentru 3 kg, asa ca am ramas fara lapte – pus tot in maia, am cumparat altul (lapte), apoi am urmat reteta amestecand toate cantitatile aleator pana a iesit ceea ce vedeti – nu foarte dulce insa.

M-am spalat cu ou rosu, argint si aur – puse intr-o cana cu apa: ASA.

Am decorat-o pe Lea cu o funda galbena, ca de, e Paste – insa cum ei ii place rosul, mi-a furat cizmele primite cadou si poza in “Motanul incaltat”.

Am vospit ouale cu vopsea alimentara Roberts luata din farmacie (nici o aluzie la ruda mea cu aceeasi nume care ma ignora) si precum vedeti mi-a crescut suficient si iarba (nu va ganditi la prostii) in care-mi alearga puii de gaina. Am fost vrednica, recunoasteti! N-o sa se mai intample curand… Promit!

Biserica

Nu ma pot numi un om religios. Spun la greu “Doamne ajuta!” si sper ca El de acolo de sus ma ajuta ori de cate ori ajung la rascruce.  Insa nu tin post, nu cred ca preotii sunt intangibili, nu pot spune ca respect toate cele 10 porunci si nu diger tot ce mi se serveste pe nemestecate daca nu am argumente serioase ca aperitiv.

Cat eram in tara mergeam la biserica de Paste, la botezuri, nunti si inmormantari… In alte perioade ale anului, vizitele mele erau doar turistice – sacritatea unui loc de rugaciune imi confera o liniste interioara si imi da o perpectiva: dimensiunea noastra si a problemele noastre proiectate in timp… Cati oameni au pasit treptele acelui loc, s-au inchinat la acel crucifix, au pictat un perete, au sarutat o mireasa, au inganat un imn sau o rugaciune; iar urma ramasa este edificiul… Material vorbind. Spiritual nu ma pot pronuna ca n-am avut parte nici de scoala de duminica, nici de cea de joi – cultura mea religioasa restrangandu-se la informatii aleatorii si experiente personale.

In strainatate biserica inseamna insa altceva. Am ajuns in Finlanda la inceputul lunii martie si am inceput cu o perioada de izolare. Oriunde mergeam usile erau inchise, cuvintele nu mi se legau, imaginea mea despre mine si reflecta integral in ochii interlocutorilor pe care-i intrebam pierduta unde sunt, si cum pot ajunge la destinatia pe care oricum nu o cunosteam… Cand ceata a mai inceput sa se ridice, am auzit, nici nu stiu de unde, ca exista undeva in Helsinki un preot care tine slujbe. In romana. Era o gura de oxigen.

Biserica aici este altfel. Slujba e slujba, cred ca la fel ca acasa.  Insa dupa slujba, toti enoriasii merg si mananca impreuna. In cazul bisericilor finlandeze, dejunul frugal, este cumparat din banii bisericii, intrucat aici se platesc impozite cand aderi la un cult religios. In cazul bisericii romane, platile sunt benevole, cine vrea sa imparta, aduce de acasa preparate, prajituri, vinuri cafea, fiecare ce are si ce poate… Iar la masa lumea vorbeste in romana: limba in care iti vin expresiile fara efort, in care pot observa nuante si nu e necesar sa iti imaginezi golurile – pentru ca nu exista goluri. Cunosti TOATE cuvintele….

In strainatate biserica isi largeste destinatia de spatiu religios si devine o retea sociala, un punct de comunicare, de intalnire, de intarire a faptului ca noi am fost, suntem si vom muri romani, indiferent de culoarea pasaportul nostru. Biserica in strainatate devine un simbol al  identitatii nationale. Trebuia sa stii de unde ai plecat, ca sa vezi unde trebuie sa ajungi si in final sa te poti integra, acolo, in viitor. 

Este adevarat ca in diaspora exista un amalgam de oamenii: de succes, ratati,  laudarosi, plangaciosi, saritori, invidiosi, extrovertiti, retrasi, importanti, timizi, dornici de comunicare sau timorati de scenarii si persecutii mai mult sau mai putin imaginate. Nu este la fel de usor sa legi prietenii cum reuseai in tara, insa daca ai rabdare si dorinta, te poti afla in mijlocul unor experiente pe atat de inedite pe cat de interesante, in care fiecare are o contributie…

De aceea imi face placere sa ajung cel putin de Paste si de Craciun la biserica. Atunci se strang o multime de romani. De-a lungul timpului s-au incercat fel de fel de retete pentru initierea intalnirilor romanilor: asociatii, lectii de finlandeza, cursuri de limba romana, vizionari de filme romanesti… Preotul roman, ramane insa un punct central. Si aceasta nu doar pentru este un reprezentant al bisericii, ci pentru ca omul sfinteste locul: e saritor, ajuta fara sa te judece, gaseste intotdeauna timp, alearga in 4 orase sa predice - avand de multe ori biserica aproape goala, dar el vine de fiecare data. Preotul roman este o certitudine.