Pastele

Cozonaci, curatenie, oua vopsite… Dimineata ne spalam cu apa in care e un ban de argint un inel de aur si un ou rosu… mancam peste sa fim usori tot anul….nu punem mana pe sare – ca sa nu transpiram….

Am mai crescut… vine seara… ne imbracam frumos si la 11 jumatate plecam la biserica… bine ca mergem la cea din centru, ca ne intalnim cu mai multe lume…. Mai mult sora mea, ca din prietenii mei nu stiu de ce nu prea vin…. Aprindem lumanarile – obligatoriu de la un barbat…. plecam acasa… lumanarea trebuie stinsa de tocul usii…

 Inghesuiala… miros de lumanari…. miros de par ars… e al meu…. Super! Am aflat ca petele de ceara se scot cu masina de calcat… insa nu dupa geaca de fas, acum are o gaura…

 Mergem la Pucheni, vine tot neamul mamei: matusi, frati, verisori, familie mare… biserica e gard in gard cu curtea bunicii …a doua zi mancam ciorba de miel si stam in curte… la difuzor se da muzica…pisicile se alinta pe la piciorele noastre…

 Am descoperit alta biserica, Sfantul Gheorghe, are un cor impresionant… bulevardul e plin de lumanari, dupa miezul noptii mergem sa mancam… ciocnim oua, miel, cozonac, vin…

 N-am gasit vopsea de oua, le-am vopsit cu ceapa, au iesit ingrozitoare, insa am ban de argint si o verigheta – le pun pe toate intr-o vaza de flori si ne spalam cu apa in care culoarea oului a iesit un pic… doar eu ma spal cu drag, pe ceilalti ii oblig – ei nu inteleg… ciocnitul oualelor vad insa ca are succes…

 Am descoperit o alta biserica… e cam departe – insa are mult albastru ce-mi aminteste de  Voronet… se aprind lumanarile, se inconjoara biserica intr-un cerc larg, preotul spune Hristos a inviat in multe limbi, i se raspunde si in romaneste…  

 Biserica e si mai departe – noi suntem cei care ne-am mutat – am raspuns Hristos a inviat! si am plecat acasa… ceara de la lumanare mi-a curs pe scaunul masinii care e in leasing – poate iese cu fierul de calcat? Am stins lumanarea de tocul usii Ei. Pana la mine n-am mai ajuns cu ea aprinsa…

 Anul asta Pastele pica de ziua Lui… N-o sa vrea nimeni sa conduca masina 60km la miezul noptii… in metropola mea e o biserca ortodoxa insa nu e slujba – probabil au 3 enoriasi si aia rusi… incer sa iau azi vopsea de oua, sa vedem ce-o sa gasesc, probabil un colorant alimentar… poate ajung sa fac macar un cozonac – mic – anul trecut am facut dintr-un kg de faina si a fost in exces… nu stiu cum mancam atat cozonac odata… poate iesea mai bine facut de altii… sau aveam familia mai mare… Aveam familia mai mare.

Lost in a foreign country

Visul, sau ultima speranta a multor romani e sa emigreze… A fost si visul meu… Ori de cate ori viata era grea, seful era incapabil, banii prea putini, primul gand era ca ”dincolo”, unde cainii umbla cu covrigi in coada si la granita esti asteptat cu oferte pentru managementul unor firme serioase – dincolo, este de fapt locul unde viata ta va deveni imediat roz bombon…

Este adevarat ca acelasi reflex il am si acum, ori de cate ma simt ”neinteleasa” si ”neapreciata” la serviciu, imi actualizez CV-ul si dau o raita prin site-rile de specialitate sa vad ce posturi libere apar pe piata, dupa care,  negasind nimic promitator, incep o scoala noua, un curs nou, ceva ce-mi poate oferi sansa unei ”viitoare evadari” si a unui nou inceput…

Problema majora ce mi-a incetinit elanul cand eram in tara, era curajul de sari in gol, cand nu eram chiar singura, atarnata acolo sub parasuta. Problema majora ce ma incetineste acum este LIMBA.

Poate n-am talente lingvistice, poate nu depun destul efort, poate asteptarile mele sunt prea inalte – si ridic stacheta prea sus, poate n-am suficienti neuroni, poate… poate… Rezultatul final e ca in toata limbile pe care le folosesc, sunt in mai mare sau mai mica masura agramata… Limba materna o uit, si DA se uita ca orice deprindere pe care nu o folosesti – limba engleza e de tranzitie, o limba care restaureaza democratia, toti suntem “tu” si nu e specialitatea nimanui – si apoi finlandeza, pe care cu cat o vorbesc mai mult cu atat imi dau seama ca habar n-am despre ce vorbesc…

Care e solutia?

O varianta e sa-mi limitez cercul de conversatie la prietenii romani, sa citesc presa romana, sa urmaresc canalele romanesti, sa incer sa-i invat pe finlandezii din jurul meu expresii uzuale, sa ma limitez la cartile online si sa incerc sa conservez ceea ce am stiut odata…

O alta varianta e sa raman pe engleza – lumea o vorbeste oricum, literatura e mai abundenta, filmele sunt subtitrate, si-mi pot construi in plus si un fundament conceptual – ”de ce sa fiu eu obligata sa cunosc limba lor cand nici ei n-o cunosc pe a mea?” Plus ca nu-mi poate pretinde nimeni sa o vorbesc perfect cand e clar ca nici ei n-o stiu… In engleza in ziua de azi nu mai mi-e asa de greu… pot citi o carte fara dictionar, chiar daca nu inteleg toate cuvintele – sensul a devenit mult mai clar ca la inceput – sa zicem ca am certitudinea 80% ca ce am inteles este ceea ce interlocutorul scrie sau spune…

O a treia varianta e sa ma chinui in continuare cu finlandeza. Pentru aceasta limba procentul intelegere scade sa zicem la 50%, adica sensul poate fi oricare si daca am noroc poate il nimeresc… Lumea ma vede ca sunt straina inainte sa deschid gura, ma catalogheaza ca agramata dupa prima propozitie, si daca nu sunt prea umblati vor sa stie daca am venit din Rusia (si eventual cand plec).

Ce fac eu? Imi creez o alta filozofie, in care limba NU e etalon al inteligentei si educatiei, iar datoria noastra a celor ce o stim, NU e sa ii corectam pe cei ce nu o stiu. NU. Limba e un instrument de comunicare. Daca vrei sa ma asculti, citeste-mi ideea in romana, engleza, finlandeza si concentreaza-te pe esenta ei. Daca nu intelegi – iti pot desena ce vreau sa spun… am intotdeauna un creion in geanta pentru astfel de situatii… si inca ceva I, daca nu scrii, bine-rau asa cum scrii, amestecat, stalcit, incifrat – cum vrei sa evoluam?

Nevoia de audienta

Sa spunem ca ai ajuns in Pandora, totul e altfel, soarele straluceste mai tare, copacii sunt mai verzi, lumea e mai civizilizata, insa tu esti un strain… E ce ti-ai dorit, nu? Sa evoluezi spre alt nivel, nu? Si atunci de unde tristetea, de unde dezradacinarea, de unde insingurarea, de unde dorul de prieteni? De ce avem nevoie de audienta pentru a ne masura fericirea, succesul, deznadejdea, esecul? E drept, unii se pot bucura de unii singuri, pot trai in padure, cu perdelele trase, imaginandu-si ca sunt pe Aurora lui Asimov, insa majoritatea nu… E greu sa devi un Na’vi… Intrebarea finala este: merita? si nu vorbesc de film aici…  (unde Jack a invatat limba in 3 zile, si-a gasit o iubita in prima noapte si devenind un lider a scapat neamul de la distrugere – ati vazut ce recenzii proaste a avut filmul…)