Faza anului,

Pic de somn, maine plec la 5 dimineata in Suedia, n-am bagaje facute, am o tema de predat pana vineri la 9:00, insa cum, necum, trebuie sa va spun faza anului. O prietena se indragosteste nebuneste de un gigolo. Si cu forta pe care doar o femeie indragostita o are, incerca sa mute muntii din loc si sa-l schimbe dupa chipul si asemanarea sa. El, nimic. Isi indeplinea cu mediocritate sarcinile specifice jobului si isi imagina ca doar simpla sa prezenta, poate face orice femeie fericita. Il vede azi, il vede maini, il vede poimaini, pana cand se lamureste fata ca nu poti face din orice, bici si unele lucruri sunt destinate a ramane ce par din primul moment.

Dupa ce intervine despartirea lacrimogena si suferinda din partea ei, nesimtitoare si despovaranta din partea lui, vremea isi pune amprenta si ii vindeca ranile. Ranile ei, ca ranile lui abia incepeau sa apara cu depresia economica ce impovareaza tara… Incepe sa aprecieze, el, ce bine era cand ea, il avea in grija… Si incerca sa se agate de trecut si de prietenii si cunoscutii lor comuni. In special de cei care l-au tratat cu respect si consideratie – fiind prietenul ei. Ea insa, dezlegata de vraja iubirii, nu se mai sfieste si ii arata, in final, slava Domnului, crunta realitate:

Sti, prietenii mei nu vor sa pastreze legatura cu tine, pentru ca tocmai mi-au organizat o sesiune de shopping ca sa ma felicite ca ne-am despartit!

La care el, prost insa nu destul ca sa nu fie si fudul, ii raspunde:

Poate sa te consoleze, nu cred ca ai inteles tu bine!

La care ea replica:

Nu, dragul meu, sa ma FELICITE!!!!!

Asa ca ziceti, dragii mei, in cor: Doamne fereste, de femeia care nu te mai iubeste!

Aavikon kukka

Am citit cartea, n-am apucat sa vad filmul. A page turner. In avion, unde tot omul trebuie sa faca ceva… Ar trebui sa calatoresc mai mult…

Mesajul de baza e ca in Somalia si alte tari din Africa, fetele de 5-6 ani au taiate cu lama, cutitul, sau uneori cu gura, organele genitale externe, impure, si sunt cusute, asa incat sa nu fie tentate de nici o placere sexuala si sa-si multumeasca barbatii. In ziua de azi. Habar n-am avut!

Multe mor din cauza hemoragiei, infectiilor, durerii – ceea ce inseamna un om la munca in minus, nimeni care sa poata fi vandut pe vreo camila… Slava Domnului ca m-am nascut in Romania!

Mainile lui,

Imi spune o prietena zilele trecute, ca a cunoscut un tip cu niste maini atat de fine, ca sigur era sef! N-am vrut sa-i stric reveria, insa asta chiar nu e criteriu aici.

Am un coleg, vecin de cartier, care-si construieste o casa. Are niste maini, pline ori de vopsea, ori de lipici, ori de – el stie ce, de zici sigur ca e muncitor necalificat in constructii. Insa tipul, neinsurat, isi face o casa – de nu-nteleg ce-i trebuie asa de mare… Fetelor, nu-mi cereti relatii ca suntem mai mult concurenti decat amici.  

Un furnizor, de la care am cumparat un sistem de telemetrie, foarte destept – si sistemul si baiatul, vine sa-mi explice cum sa fac conexiunile si sa lipesc firele cu cositor, cu o haina rupta de ii curgea tivul pe peste tot. Nu va spun ca sistemul cumparat de la el era costa cat o masina, iar el imi povestea ca e campion la nu stiu ce sailing pe barca Charlotta.

Seful meu, ne povestea tot la masa (ca acolo se intampla toate) cum se lupta cu birocratia sa-si construiasca un garaj – la care eu, specialista deja in aprobari pentru constructia de garaje, il intreb naiva – pentru masina? La care el imi spune: Nu… e pentru tractor si barca – si el are barca, ce e cu barcile astea ???  Insa barcile ca barcile, ce e cu tractorul, e intrebarea? Cultiva porumb? Ce face cu el? Ca sa nu mai vorbind de: cand o face? Omul are scoala grea la baza cu diplome peste diplome, un salariu de n-am invatat sa numar pana acolo, iar o parte din timp si-o petrecere la fabrica noastra din China. Ghici cati copii minori are acasa?

Alt prieten, de familie de data asta, ne invita intr-un weekend cu barca pe mare doua zile si vine imbracat cu niste haine rupte, de ziceai ca le-a luat de la Armata salvarii. Daca n-as fi vazut in ce casa sta si cat e o barca de asta, i-as fi dat de pomana la coltul strazii…

Un coleg de-al Lui, ne invita intr-o zi la un chef in curte (anul trecut, era vara). Tipul isi construia de asemenea casa, avea numarul standard de 4 copii si suplimentar: 3 cai, 5 caini: 2 mari in curte si 3 mici in casa; si 2 pisici. Stiam ca el lucreaza in IT ceva, insa am crezut ca sotia sta acasa sa vada de ferma – nici poveste! Ea lucra tot program intreg la cativa km buni de casa. Nu va imaginati insa nici menajera lui sor’mea, nici gradinarul, nici echipa de soc care ii da casa la cheie – pentru ca povesteau, cum au stat odata toata noaptea sa toarne betonul la garaj. Ei doi. Dupa care au plecat normal la serviciu.

Nu va mai spun de mainile Lui, care sunt o poveste. Cand vad cum isi foloseste toate degetele ca sa scrie la tastatura (cand eu abia daca folosesc 4), cum inventeaza solutii si face si desface cand se strica vreuna din masinile lui “clasice”, cum taie ceapa in lung si-n lat, cum conduce motocicleta, cum schiaza, cum imi sterge lacrimile, stiu ca, de oricat de sus as cadea, mainile Lui vor fi acolo sa ma prinda.

Faza

Nu stiu daca va puteti imagina, insa interactiunile mele cu oameni ce nu sunt parte din familie, sunt integral redate aici. Asta ca sa ma invidiati de bogatia vietii mele sociale.

Am cumparat niste aparate de la niste tipi, care au venit ieri sa mi le instaleze si sa-mi arate ca merg (ceea ce n-au reusit, insa mai speram). Iar la masa mergand, unul dintre ei incepe sa spuna o poveste.

Cica era un tip, care dorea sa-si demoleze cosul de pe casa. Ca sa nu care toate caramizile, una cate una, jos, ia un butoi mare de plastic si-l leaga la capatul unei franghii trecute peste un scripete. La capatul celalalt leaga franghia de un copac. Se urca pe casa si incepe sa demoleze cu spor, pune caramizile in butoi si coboara de pe casa. Dezleaga franghia si  incearca sa coboare butoiul, insa greutatea acestuia era mult mai mare decat propria greutate, asa ca se trezeste zburand spre acoperis, zbor in care se ciocneste de butoiul plin, fara sa dea insa drumul la franghie. Ajuns jos, la contactul cu pamantul butoiul se sparge, caramizile raman pe pamant intr-o gramada regulata si devenind mai usor, omul nostru se trezeste zburand inapoi, calatorie in care se ciocneste din nou cu infamul butoi, iar ca apogeu al experientei de neuitat, accidentarea cea mai mare o are la contactul cu gramada de caramizi, care-l asteptau pe pamant, una mai colturoasa ca alta… Tipul care mi-a povestit, garanta ca intamplarea e  complet reala, iar tipul a si pus-o ca anexa, cand a aplicat pentru o asigurare de viata….