O zi din viata lui Ivan Denisovici
E patru. Noaptea. Ma chinui sa dorm, insa gandurile ce-mi zburda prin cap ca avioanele, imi rezoneaza in tample cu un bubuit infernal, ce mi se prelinge apoi, domol, spre spranceana dreapta intr-un inceput de migrena…
Am fost in Porvoo. Nu mai ajunsesem acolo de 100 de ani. Pe masa ma astepta biletul lasat prietenilor mei cu instructiuni de folosire a casei: nu plecati nicaieri fara cheie, usa se incuie automat. Ce important suna, imi si imaginez o fortareata, insa peretii, nevopsiti de ani, ai casei, cumva, nu vor sa se incadreze in viziune. Dimineata a plouat, mocaneste, asa ca am facut curat – era cazul. Cand s-a mai linistit ploaia am inceput sa strangem mere. Intai eu, apoi noi doi, apoi noi trei… merele insa, ne-au invins oricum – am capitulat dupa 3 saci de mere stricate, 2 de mere de compot si o plasa de mere de masa… Bagaje – de cativa ani incoace ma specializez in bagaje. Ia floarea de aici, muta televizorul acolo, ia hainele de vara, schimba covoarele intre ele, plimba-le, suceste-le, schimba mobila, combinari de 5 luate cate 3= 5!/3!x2!.
Masina e plina ochi. Nu ma intrebati cu ce. Plecam spre Helsinki. Lea nu mai are loc decat peste noi. El e iar Häkkinen. Lea isi infige ghearele in bratele mele la fiecare curba… Ploua iar. Moare un far. Mergem la Neste, cumparam 2 becuri H6. Pe 1.10 am programare la service, ce folos – fara faruri nu putem circula, mai ales noaptea, pe ploaie…
Helsinki. Ea pleaca in oras. Se intoarce, bocane, tocane, ma trezesc… Or fi de incredere prietenii ei? Isi vede ea de scoala? Ii va ajunge fericirea de azi si maine?
Maine ma asteapta o alta zi de curatenie – Let’s do it, Myöhemmin – asta chiar ca s-a potrivit… Am si tema pentru saptamana viitoare cu mine – Mi-am castigat doua dimineti sa merg la scoala in timpul saptamanii, insa programul de la serviciu e atat de aglomerat, incat nici nu ajung sa le iau. Macar mi-am listat partea 1 a cursului.
In Alcatraz trebuie sa vopsesc lista (care e crem, restul fiind alb), si sa pun tapet intr-o camera. Inca nu am gasit nici un magazin de unde sa iau picioare pentru masa de sticla, toti vand numai firmelor! Acum stiu codurile produselor care-mi trebuie si stau cu ele in calculator.
Unde e somnul meu? Daca-l gasiti sa-i dati, va rog frumos, adresa mea…
5 comentarii »
Lasă un comentariu
Comentarii recente
Mihaela plesoiu la I wish I were a witch… Mihaela la New York myohemmin la Sound walks Mihaela la Till death do us part Mihaela la Sound walks asacredeu la Mind power tristeteapamantului la Nostalgia Mihaela Plesoiu la Ma oftic mihaela plesoiu la Furtuna 1001vorbe la 2013
Myöhemmin's Blog 
Mi-au placut f mult, ideia, cu adresa pe care tre sa o dam somnului. Uneori, cu toate ca nu credeam, ca voi ajunge, si eu sufar de asa ceva.Dau si io, adresa mea. unde e somnul, cel dulce, ce te invaluie, usor, si te innalta e culmi inalte?
Si apoi termea :
„Ii va ajunge fericirea de azi si maine?”
Da, asta e o intrebare f buna. Si ptr noi. Ptr noi toti, si ptr toata lumea. De ce nu gasim sa cumparam asa ceva ? vreau si eu cateva kg? si ptr azi si ptr maine, so ptr tot restul vietii!
eu m-as multumi si doar cu zilele cu sot…:-)
…n-ai un prieten cu firma?Te-ar putea ajuta cu picioarele pentru masa.
Cu somnul te-as putea ajuta eu!!!Am prea mult,prea mult…sa nu zic intr-un ceas rau.
a sarit prietenul cu firma 🙂 acum sunt pe standby…
Bravo,ma bucur.Asemenea prieteni sunt nestemate rare pentru care as sari si eu oricand.Cateodata …un umar si o mana de ajutor la nevoie e pretios,mai pretios decat toate zerourile din lume.