Myöhemmin's Blog

Just another WordPress.com weblog

Leaganul respiratiei

Jussi imi spune pe nepusa masa: Felicitari! Eu ii raspund multumesc, fara sa am habar de motivul felicitarilor. Ma lamureste singur: o romanca a primit premiul Nobel pentru literatura. Foarte bine, gandesc eu – aveam nevoie de asa ceva…. N-am cautat insa cartea, am vazut cateva interviuri si am avut o retinere in ce priveste autoarea inversunata pe un trecut, pe care nu stiu daca l-am fi putut gestiona altfel si cum… Cartea insa am primit-o cadou, asa ca a fost musai sa o citesc.

Leaganul respiratiei e o agonie – fara a fi urmata de nici un extaz… pura agonie… un om total singur ce poarta experienta lagarului adanc scrisa in suflet. De la Alexandru Soljenitin si Erich Maria Remarque ramai cu speranta ca in cele mai negre gauri ale disperarii oamenii se ajuta si supravietuiesc prin ceilalti, insa la Herta Muller – camarazii sunt inlocuiti de obiecte: lopata de inima, salul visiniu, batista, „noi e-un singular”… Calculele:  „M-am inghesuit in randul din fata, ca sa fiu printre primii si sa nu trebuiasca pe deasupra sa mai si incarc niste cadavre inainte de a fi impuscat”. Un univers pe cat de nedrept si inexplicabil, pe atat de cutremurator.

23 Noiembrie 2010 - Posted by | Omul |

3 comentarii »

  1. Trist subiect. Prefer sa citesc ceva mai vesel.
    Totusi; Felicitari, pt autoarea din Romania!

    Comentariu de Mihaela | 23 Noiembrie 2010 | Răspunde

  2. Sunt la pagina 19 din ” Inca de pe atunci vulpea era vanatorul ” Sunt blocuri, plopi, doua fete, o mahala, o fabrica de ars copite si oamenii care lucreaza in ea … greu de citit.
    Herta Muller a reusit sa plece din tara in 1987, citesc acum pe coperta 4.
    Imi amintesc cu ” Muultaaa ” nostalgie, ca exact in acei ani eram studenta in Bucuresti, la Universitatea cu profesorii cei mai destepti si vara faceam plaja nu numai in Costinesti, dar si pe plafonul blocului gri de 4 etaje in care locuia Vio si ne distram foarte bine penru acele vremuri apuse ! Aveam liniste, ne bucuram din orice, griji 0 si ce bine era !
    Nu este cazul sa exacerbam, dar chiar ma chinui sa duc la sfarsit cartea asta, doar din curiozitatea de a citi o laureata Nobel de origine romana.

    Comentariu de gabi dinu | 27 Noiembrie 2010 | Răspunde

    • Mi-amintesc un film, in care protagonistii un grup de baietandri plecati spre razboi, isi traiesc viata dinainte de intrarea in lupta. Acum, dupa toate criteriile razboiul nu poate fi incadrat in nici un fel intr-o perioada fericita, insa in final povestitorul recunoaste ca aceea perioada a fost una din cele mai minunate din viata lui… insa nu pentru ca plecau in razboi – ci PENTRU CA ERAU TINERI… Asa si noi, n-am fost loviti atunci de nici o nenorocire si eram tineri… Cartea te prinde in a doua jumatate, citeste-o pana la sfarist!

      Comentariu de myohemmin | 28 Noiembrie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: