Templu, temple, templuri

Fiecare zeu are o sarcina clara – am inteles recent. Unul iti da intelepciune, altul bani, altul dragoste, altul sanatate – diviziunea muncii e clara si de necalcat. Azi am vizitat templul Senso-ji din Asakusa, Tokio. Invatasem deja de luni, in Kioto ca inainte sa-ti spui pasul, trebuie sa bati un clopot, sau sa faci zgomot, sa trezesti atentia interlocutorului – zeul responsabil cu problema ta. Azi am invatat ca dupa ce cumperi (daca vrei, nu e obligatoriu, m-a lamurit un localnic) betisoare aromate – le dai foc si apoi stai sa te afumi in zonele in care ai deficinte: cap, inima, articulatii. Asta va rezolva instantaneu problema. In plus, poti arunca bani si-ti spune pasul, la altarul zeului responsabil. Am avut cate ceva de discutat cu domnia sa, si sper ca toate probleme legate de proiectul meu sa se rezolve – intrucat zeul se ocupa cu intelepciunea. Ca sa te asiguri, poti sa consulti un oracol (n-am inteles cum functioneaza chestia, asa ca am ratat aceasta etapa), sau sa iei un talisman. Si acestea sunt pe categorii: de dragoste, de noroc, de bani, de succes in examene, de invatat, de implinirea viselor, de facut copii, de siguranta in trafic etc; la pretul de 5-30 euro. Apa „sfintita” e o alta solutie la probleme zilnice, insa asta se regaseste si in religia noastra. Concluzia e ca viata mea e acum in maini bune… tot inainte!

Lost in translation

Nici nu stiu cand au trecut 10 ore: dinner, 2 filme, am prins intunericul, l-am lasat in urma, breakfast si-am ajuns. La noi era 1 noaptea, aici e dimineata in plina splendoare… Plini de energie am jnceput sa cautam gara, insa ia-o de unde nu-i. Oamenii astia nici cifrele nu le scriu cu 1, 2, 3 au semne -, =; iar toata documentatia printata de El cu saptamani in urma, nu contine decat forme de strazi si semne. Eu, romanca, ma duc sa intreb (pentru El asa ceva e de neconceput). Japonezul, politicos din cale afara, imi arata: inainte si la stanga. In gara ne asezam ca curca in mijlocul ograzii, in spatele nostru vine o doamna, sta 2 minute si pleaca sa se alature unei cozi formate lange noi. Trenul opreste exact in fata cozii – la semnul marcat discret pe peron. ok.
Am ajuns la Shibuya. N-ai unde sa arunci un ac! Din nou ne razboim cu harta, total inutil. Alt japonez, care cunoaste 3 cuvinte in engleza se ofera nu doar sa ne arate drumul, ci ne si conduce cateva strazi. Hotelul arata ok, ne inclinam unii la altii, insa cazarea incepe tot la 15:00. Avem cateva ore de hoinarit.
Toate fetele arata ca Sailor Moon, cu parul lung, tocuri, super aranjate. Cred ca 99,9% dn populatie e sub 30 de ani si super slaba. Si poarta sorturi super super scurte.
Ne oprim sa bem un suc (adica o bere). Ma duc sa caut o toaleta. Foarte curata, cu un capac ultrasofisticat care canta, se incalzeste, te spala, te usuca face tot ce vrei – insa nu trage apa. Dupa ce am incercat toate butoanele si am ascultat toate melodiile, resemnata, ma gandeam sa renunt – cand apa s-a tras singura… am scapat cu viata!
Micul dejun e intre 7 si 10, iar ultima comanda se ia la 9:30. Ne trezim bulversati la 9:25 si alergam la masa. Chelnarita stie vreo 5 cuvinte in engleza, printre care „shoes off” n-ai voie sa intri cu pantofii in separaul unde mancam. ok. Dejunul e japonez nu sudez – asa ca primim fel de fel de castronele – dintre care recunoastem pestele si orezul. In rest iarba si crengi printre gelatinoase. Foarte gustoase majoritatea, recunosc.
Azi am mers la gradinile imperiale – f frumoase, e primavara aici. Apoi am mers prin magazine. Au fetele astea niste ciorapi superbi cu fel de fel de scrisuri si culori – care definitiv imi trebuiesc, si fel de fel de clame – f importante. Mergem in Ginza sa-mi iau si eu ce-mi lipseste, mergem in mall, n-am indraznit sa intru in magazinele de firma unde 3 portari iti dechideau usa. Apropo de portari – fiecare parcare e dotata cu 3-4 oameni care ajuta masinile sa intre in trafic cand ies din parcare. Revenind, cu ciorapii am o dilema, nu stiu ce marimi au ei, e medium-ul lor S nostru? Nimeni nu vorbeste engleza. Ma duc la clame, 5 fete, toate fotomodele se invartesc in jurul raionului, conversam in bodylanguage, si una cu un par superb imi arata cum se pun clamele in parul ei (superaranjat in coc, pe care si-l desface ptr mine). Superbe clamele, toate culorile 50 euro cea mai mica, 200 una medie – ce sa fac? am luat o clama in final. Din Harolds mi-am luat un fluture decoratie de craciun, din Tokio mi-am luat o clama.
Nu va spun de pantofi – am vazut unii care-ti taiau respiratia si estetic si financiar. Erau 1000 de euro. O mie. Raman la clama.
Revenind la hotel, epuizata de jet lag si drum, reusesc sa adorm cand un mic cutremur ma trezeste cu totul… Imi revin in memorie cutremurul din ’77 si tzunamiul din 2011. Maine mergem la Kioto, poate reusesc sa ma culc din nou…