Invitatie la Spa

Daca erati curiosi ce mi-as dori cadou de ziua mea, va spun acum: un tratament total la un spa – care sa includa, bai, cosmetica, masaj, manechiura, achizitionarea toaletelor in care sa arat cu 10 ani mai tanara (adica nou nascuta in cazul meu), urmata de petrecerea secolului. Nu mi s-a intamplat inca, insa cum „ce tie iti place altuia ii face”, n-am ratat invitatia clubului de la serviciu de a merge cu catelul la Spa. Iar daca colegul meu de Forum, ce sufera deja de sindromul discriminarii majoritatii, ramane in pana de subiecte – asta e unul si inca suculent!

Institutia balneoclimaterica – se afla langa metropola in care stau – ce ca orice metropola are de toate… Ajunsi acolo, catelul trebuie spalat inainte de a intra in bazin. Piscina are cam 6 x 4 m si adancimea 1m. In apa se afla un instructor, ca doar nu credeati ca sunt lasati cainii de capul lor! Instructorul e profesor de inot! La prima lectie, cainilor li se da o vesta de salvare – creata de un designer specializat in haini pentru caini – si sunt invatati sa inoate! Eu credeam ca ei stiu asta din nastere – insa se pare ca nu! Lea mea n-a avut nevoie de nici o lectie – iar Robin, cainele meu lup din tara – era nebun dupa inot, se arunca in fiecare lac sau apa care-i aparea in drum…

Dupa inot, care dureaza 30 minute, li se asigura prosoape si uscatoare de blana- ultra profesionale! Celelalte oferte sunt: masaj, ohihna in camera de sare – pentru o mai buna respiratie, coafor, fizioterapie si cazare. N-am vazut oferta orei la psiholog – insa poate n-am citit toate paginile… In decembrie e ziua Leei, ghici ce cadou o sa-i fac?

Fast anti-depressive treatment for starting the day

Timpul imi fuge din nou printre degete, viteza ii creste si nici nu stiu cand din noapte se face noapte si unde mi-a disparut ziua. Sunt acasa si stau. STAU si nu fac nimic, inconjurata de plapumi in regatul patului meu, in care existenta se reduce la butoanele telecomandei si speranta ca poate undeva, pe un canal, voi gasi motivatia de a-mi parasi domeniul si a-mi incepe ziua. Insa filmele se amesteca, la fiecare reclama personajele se transforma si isi rescriu povestile revazute de nenumarate ori, iar eu imi spun dupa fiecare dezamagire: asta e chiar ultimul, apoi ma scol din pat. Dupa urmatorul ma imbrac. Acum e timpul sa-mi incep ziua… In literatura de specialitate, aceasta se numeste depresie. Nu are legatura cu frigul de afara, cu umezeala din casa, cu neputinta de a face focul in soba, pentru ca cosarul n-a curatat cosul. N-are legatura cu coridorul plin de dulapuri, scanduri, chiuvete si faiante ce urmeaza a fi montate intr-o zi. Nici cu proiectele de la serviciu carora nu le gasesti solutia peste noapte, nici cu ideile geniale care te ocolesc de cand te stii… Nu. Este un dezechilibru chimic in creier care tine de chimie. Solutiile sunt medicamentoase sau spirituale – forta mintii asupra materiei. Daca recunosti ca esti depresiv – inseamna ca depui armele si te declari infrant. Daca nu recunosti, iti inventezi explicatii si incerci sa dai vina pe soare, pe ploaie, pe zapada, pe vecini, pe tara, pe prieteni, pe familie, pe catel si pe purcel. Pe net, ei iti recomanda sa renunti a enumera incercarile (ca n-ai voie sa folosesti termeni cu conotatie negativa, cum ar fi „problemele”) si sa te concentrezi pe succese. Daca n-ai succese recente, pe cele trecute. Daca n-ai succese personale, te concentrezi pe cele ale altora. Un succes pe zi. Il invoci, iti incarci bateriile si pornesti la drum.

Azi ne concentram pe ce-am facut in ultimii 5 ani – nu doar pentru ca a fost o  intrebare la moda, insa alegandu-ti un interval suficient de mare de timp, ai sanse sa gasesti destule schimbari – ce, ca toate lucrurile pe lumea astea, au si parti pozitive. De aceastea trebuie sa te agati si  sa le analizezi la nivel macroscopic, apoi microscopic, sa le diseci fiecare quark si lepton, sa le absorvi energia si sa redevi Tu.

Primul lucru ce-mi vine imi minte e petrecerea de la ziua de nastere, organizata in Espoo cand viata mergea incet si calm inainte. Apoi a urmat mutatul Ei din Merivirta in Merivalkama. Apoi al meu din Espoo in Kerava. Apoi al Ei din Espoo in Kerava. In martie a murit tata. In vara am ramas single – viata care nu mi se potriveste nici un pic… In alt aprilie l-am cunoscut pe El. Ea s-a mutat in Helsinki, eu m-am mutat in Porvoo. Intr-un mai mi-am gasit Alcatrazul. Ea a mai schimbat cateva adrese, 7 in total in 5 ani: 2 in Espoo, 3 in Helsinki, 1 in Porvoo, 1 in Hyvinkää. Eu mi-am schimbat serviciul, masina, am adoptat-o pe Lea, am inceput o scoala noua, mi-am luat cetatenie, am invatat sa schiez fond si sa ma multumesc cu ce am. M-am intors spre mine si am descoperit forta de a merge mai departe – eu POT merge mai departe.

Koli

Cabana, lac, sauna, lac, sauna, lac, sauna, lac, apusuri de soare, Lea, Ruuna, rapids – repezi, canoe, tantari, muste Paarma, record de temperatura in Finlanda, bere, bere, bere, cald, sauna, lac, incalzirea saunei cu fum – 4 ore, lac, sauna, lac, peste, zmeura, Off – noul Channel, back to the future.

Vara a ramas o amintire, insa scopul amintirilor e sa extragem din ele puterea de a merge mai departe,  ca sa putem crea alte amintiri… alte seri de vara cand cerul se oglindeste in lac si lacul se oglindeste in cer –  iar la mijloc eu, ascultand cum respira pamantul…

Am obosit…

Mi-e dor sa ma trezesc intr-o zi fara nici o grija… sa stiu ca tot ce mi-am propus sa fac – e gata, ca toate becurile din casa functioneaza, ca paluxul pe care l-am dat pe parchet nu mai face cocoloase, ca Lea a fost plimbata, ca motorul meu e inaudibil (exista cuvantul asta?), ca am pus FinFoamul exact acolo unde trebuia si in ordinea in care trebuia, ca muntele de pamant din curte sta cuminte in locul unde va fi garajul, ca iarba e tunsa, ca Ea e fericita, ca El citeste HS cap-coada, ca nu mai am nimic de facut O ZI INTREAGA… Cum ar fi?

Ieri

Ora 8, m-as trezi, nu m-as trezi, m-as trezi, nu m-as trezi… Ora 9, dupa cateva tentative nereusite am reusit sa o leg pe Lea de bicicleta si sa plecam la plimbare impreuna. Ora 10, este incredibil de cald, 25C si n-am cu ce sa ma imbrac! Ora 11, am gasit in magazinele mele preferate haine de vara si sandale. Ora 12 curatenie, astazi aterizeaza mama! Ora 14 mi-e foame, la serviciu lunch-ul e intre 11 si 13.30. Ora 15 plec la aeroport, 24C. Ora 15.15 incepe sa ploua, 22C. Ora 16 inceteaza ploaia, 19C. Mergem la ambasada. La eternele glume ale unui roman, mama ii raspunde ca eu sunt sora ei mai mica, iar fii-mea, sora ei mai mare. Romanul se lamureste ca suntei trei Doamne, si toate trei un pic duse… Incepe ploaia numarul 2. In drum spre casa avem cateva devieri, ploaia in schimb o tine una si buna. Ora 20 ajungem acasa, sunt 14 grade si nu mai e vreme de nici o rochie de vara. Noaptea temperatura nu scade inca sub zero! E tot primavara!

Spune-mi cu cine te-nfratesti

Sa nu va imaginati ca zicala asta se aplica doar la oameni, e valabila si pentru animale… Ati observat cum seamana cateii cu stapanii lor? Nu stiu daca totul consta doar in alegere, sau ei isi schimba fizionomia si deprinderile in functie de mediu… Sa o luam de exemplu pe Lea. Eu bruneta, ea bruneta. Eu ducace, ea ducace. N-are nici 5 minute stare si reuseste sa fuga din orice fel de curte si incercuire: ori sapa pe sub gard si iese pe la vecini, ori sare peste gard, ori pur si simplu iese pe usa. Stie cand face o prostie, insa o face oricum. Daca vad ca nu ma asteapta nimeni la usa, ma pregatesc sufleteste pentru orice: carti citite, flori sapate, perne uniform distribuite, scaune sculptate, cizme remodelate, cred ca are o problema atat cu stilul meu de decorare interioara cat si cu cel vestimentar. Mai nou insa ii e frica de mingea de pilates. Asa ca o pun in pat, ca sa nu mai am surpriza jucariilor ei gasite noaptea pe sub perne, desi stie ca n-are voie in pat!

Problema mea este ca n-am voie s-o las singura in padure intre 1 martie mai si 19 august. Nu pentru ca nu m-ar lasa inima, ca drept sa spun m-a ispitit de multe ori gandul, insa pentru ca e interzis prin lege sa umble singura, fara lesa, oriunde, chiar si in acolo. Iar in curtea ei – ca mai nou am improprietarit-o, latra la tot ce misca: pasari, bondari (ca si eu am) veverite, iepuri, frunze, pisicile si cateii vecinilor, oameni, flori, fete, filme sau baieti. Iar aici cainii n-au voie sa latre nici in timpul zilei, m-a anuntat un vecin caruia i-am oferit sa-mi cumpere casa daca-l deranjez.  Asa ca vrei nu vrei, avem de doua ori pe zi concurs de orgolii. Invingatorul decide incotro mergem, cu ce viteza si cu cati caini trebuie sa socializam.

Iar ca sa intelegeti cum m-am pricopsit cu asa o mandrete, mai demult la radio, o ascultatoare intreba:

„unde pot gasi un tip, trecut de o varsta, educat, ce nu-si lasa sosetele pe televizor, ce nu isi invita prietenii fara sa ma anunte, ce stie sa se poarte si e vesnic atent cu mine?”

la care  Sofi Oksanen, o tipa neortodoxa si a carei carte trebuie s-o citesc si eu, a raspuns:

 „nicaieri, pentru ce ai tu nevoie iti trebuie un caine”.

Iar cum eu sunt ascultatoare, m-am executat! Si sa spun drept, El tot pentru caine m-a ales, ca sunt unii care chiar iubesc animalele. Asa ca, multumesc Lea!

Lea & friends

 

I wish I had Lea’s ability of making friends!