Bunicul meu a avut permisul de conducere cu nr.4!

Si ce daca e mainstream, de cand am aflat ca avem a patra generatie completa de soferi in familie, nu-mi vine in cap decat:

Don’t you wish your girlfriend was hot like me
Don’t you wish your girlfriend was a freak like me

In catacombe

A venit aseara mama, din satucu-i de departe sa-si mai vada fata…Pana aici se potriveste… ”Nu-ndrazneste nici sa intre cu opincile-n picioare” e din alt film.

Acum ruleaza Catacombele Alcatrazului, in rolul principal fiind Kmerul rosu, si DarkAida. In bijuteria arhitecturala, unica prin numarul mare de copii, Alcatrazul meu avea ca destinatie principala a subsolului depozitarea cartofilor si vinoteca. Daca in ce priveste cartofii, cantitatea maxima pe care am avut-o in casa vreodata este 1kg, cu vinurile, n-am de ce sa le depozitez, pentru ca viteza de consumare a acestora o depaseste pe cea a achizitionarii lor. Asa ca subsolul ramanea neutilizat. Conform zicalei cine nu are probleme, si le poate face singur, am ascultat de sfatul diferitilor specialisti si ne-am decis sa adancim, izolam si folosim aceste spatiu. Vi se pare complicat? Sunt doar trei verbe in aceasta fraza: adancim, izolam si folosim. Din vara trecuta, insa suntem blocati la primul verb: adancirea, si nu pentru ca am fi puturosi sau n-am aveam forta de munca, nu, ci pentru ca in pamantul plin de radon al patriei adoptive sunt roci, care nu vor sa fie stramutate din locatia initiala nici cu picamerul, nici cu fierastraul cu diamante nici cu politia, iar ca sa folosesti dinamita ai nevoie de fel de fel de aprobari, plus experti, ca vecinii sunt impotriva unei calatorie spre centrul pamantului direct din pridvorul casei proprii. Asa ca subsolul e partial sapat, sauna e in viata inca – o insula in mijlocul campului de batalie, iar in una din camere domina sfidatoare personajele principale: Kmerul rosu, si DarkAida, orice asemanare de nume cu personaje reale, fiind pur si simplu intamplatoare. Pana aici nimic deosebit: o casa in renovare. Aventura incepe insa, cand cu ocazia dezapezirii, subsolul s-a umplut cu apa, ramand in stadiul de baie de noroi, alimentata curent de orice precipitatie. Fetele, mult asteptate de unii, au refuzat bataile cu noroi, pretinzandu-le doritorilor sa le incalzeasca baia – total de inteles! In aceste conditii, nu se poate face izolarea – al doilea verb, pentru ca nu se usuca betonul, care daca nu se toarna, nu se poate face izolarea exterioara a casei, fara de care inauntru totul va ramane umed. Asa ca vegetam in aceast Catch 22, acum si-n vecii vecilor, amin! Ca sa revenim la mama, venita aseara direct din baia romana a sorei mele (aia din poza!), am inceputul antrenamentul la suta de metri garduri, ca sa poata ajunge la sauna (care nu v-o arat ca sa puteti dormi noaptea linistiti). Modelul e luat de la Japanese games . La prima incercare a doborat recordul de viteza – 1 m/min, asa ca antrenamentul continua sub deviza: Mens sana in corpore sano! ca nu ne tragem degeaba din latini… cu baile lor romane cu tot!

Ieri

Ora 8, m-as trezi, nu m-as trezi, m-as trezi, nu m-as trezi… Ora 9, dupa cateva tentative nereusite am reusit sa o leg pe Lea de bicicleta si sa plecam la plimbare impreuna. Ora 10, este incredibil de cald, 25C si n-am cu ce sa ma imbrac! Ora 11, am gasit in magazinele mele preferate haine de vara si sandale. Ora 12 curatenie, astazi aterizeaza mama! Ora 14 mi-e foame, la serviciu lunch-ul e intre 11 si 13.30. Ora 15 plec la aeroport, 24C. Ora 15.15 incepe sa ploua, 22C. Ora 16 inceteaza ploaia, 19C. Mergem la ambasada. La eternele glume ale unui roman, mama ii raspunde ca eu sunt sora ei mai mica, iar fii-mea, sora ei mai mare. Romanul se lamureste ca suntei trei Doamne, si toate trei un pic duse… Incepe ploaia numarul 2. In drum spre casa avem cateva devieri, ploaia in schimb o tine una si buna. Ora 20 ajungem acasa, sunt 14 grade si nu mai e vreme de nici o rochie de vara. Noaptea temperatura nu scade inca sub zero! E tot primavara!

Ambasada

Reprezentatul oficial al patriei mame il constituie ambasada. In afara serviciilor consulare: acte, certificate, pasapoarte, ea organizeaza de doua ori pe an intalniri cu diaspora. Ieri a fost una din ele. Ambasadorul vine, spune cateva cuvinte, asculta rabdator toate plangerile sau laudele aduse, servicul consular organizeaza o masa, lumea se vede, se revede, se cunoaste, se evita, fiecare cu familia lui, cu prietenii lui, cu noii parteneri, cu noii copiii, cu noile slujbe, fara ele, cu bucurii cu necazuri, cu povestile bolilor, cu povestile matrimoniale, cu succese, cu esecuri, un amalgam de experiente intr-o picatura de Romania in Finlanda.

Memories

Cand eram in clasa a XII-a, imi incepeam ziua exact ca azi: un ness – frecat era atunci, cu lapte acum; un pic de Zeppelin la pickup atunci, pe laptop acum; imi aruncam pe mine uniforma atunci, eternii blugi acum; lumea era a mea; este si acum! M-am schimbat? Peisajul s-a schimbat, joburile s-au schimbat, la scoala mergeam si atunci, merg si acum; pe mama o asteptam sa ma ajute si atunci, si acum; prostiile pe care le faceam atunci, le fac si acum… sunt tot eu. Aceeasi Eu!

Locuiesc intr-o metropola

Il cheama Teo, vine zilnic in inspectie sa vada ce flori au mai inflorit, ce salata a mai rasarit, nu se grabeste, isi ia notite temeinic si uneori mai trage un pui de somn, statuie plantata in mijlocul gradinii. Lea nu poate sa-l sufere, zice ca e increzut si ca asta nu e chiar curtea lui – insa el o ignora, atata timp cat ea e in casa. Cand sunt amandoi in curte avem un concert in sol major – spre deliciul vecinului…

Ei sunt fratii Petreus. Au o viteza de nu va vine sa credeti, insa cand sunt prinsi la inghesuiala se pietrifica. Au stat incremeniti langa poarta cateva ore, iar concertul din sol major devenise in si bemol, asa ca i-am relocat dupa gard. Nu va ganditi ca am folosit din prima manusile, nu… eu am crezut ca ii pot muta initial cu mainile curate, insa s-au dovedit incredibil de sensibili in tepi?!? asa ca dupa ce mi-au verificat grupa sanguina, m-am echipat corespunzator.

In rest, Lea a ucis un soricel ce a murit nebotezat, in casa mai am cativa paianjeni, de care mi-e incredibil de frica, asa ca pentru a-i asimila ca animale de casa, i-am botezat pe toti George. Lui George nu-i place prea tare in aspirator, insa nu l-a invitat nimeni in casa, ca sa fim cinstiti.

Pasarile care ma viziteaza n-au nume, nu le cunosc brand-ul in nici o limba, asa ca raman pasari. E suficient ca ma scoala in fiecare dimineata…

Vara vad ca dureaza aici de cateva zile, se va termina sambata, din cate am inteles… V-o pun din nou pe Lea, ca e tare simpatica cand alearga dupa bere. Ne finlandizam cu totii 🙂

In gradina,

Ieri mi-am luat mult visatul hamac, l-am atarnat intre doi pomi si acum lenevesc in gradina… Cafeaua ma asteapta intr-un morman de  valkovuokko, hamacul ma leagana, laptopul meu workstation cantareste in continuare 100 de kg, vantul imi intoarce paginile cartii pe care ar trebui sa o conspectez, Engineering Acoustics – gandul mi-e la ciresele tristetiipamantului, asa ca incep cu o pauza… E cald, da’ cald – de ma bate gandul sa-mi pun crema de protectie. Mi-au inflorit si narcisele albe, iar vecinei i-au inflorit lalele, plantate intr-un loc mai insorit… Aici la mine e umbra, pomii au inmugurit suficient cat sa filtreze un pic lumina soarelui… Abinele zumzaie, pasarile ciripesc iar in departare se aude zgomotul orasului; odata cu caldura toti isi plimba motocicletele, care mai de care mai Harley – despre sunetul motocicletei Harley Davidson ar trebui sa citesc, cum vibratia motorului de joasa frecventa, e trasmisa si amplificata in structura metalica, iar apoi propagata prin unde transversale in aer, pana cand totul se transforma in caldura – o energie efemera. Ce usor ar fi, daca si urmele energiei nucleare s-ar disipa in neant la fel ca si energia sonica, ganditi-va pe unde as putea sa-mi petrec veacul, in loc sa platesc atat curentul electric. As putea sa concura cu stapana lui Rufus la colorarea  „locurilor unde am fost” pe harta lumii, noroc ca Fortum-ul – imi tine sub stricta cenzura financiara my carbon footprint.

ARF-ul vazut de mine…

ARF-ul este o asociatiei a romanilor din Finlanda, care ca orice aglomerare de oameni, are si bune si rele, e si iubita si hulita, si laudata si criticata…. A inceput de prin 2004, avand ca protagonisti cativa romani ce isi gasisera loc de intalnire in pizzeria altui roman. Unul din motivele legalizarii intalnirilor a fost, cred eu, organizarea unui festival romanesc in Helsinki. Dupa terminarea festivalului, unul din membrii conducerii si-a epuizat brusc interesul si totul a ramas, in mare, in grija presedintei inconjurata de 2-3 oameni.

Ceea ce am apreciat eu intotdeauna la ea, R., a fost tenacitatea cu care a convins oamenii sa i se alature in fel de fel de activitati. Cu anii insa, asociatia a devenit tot mai mult un cerc inchis, dupa cateva experiente esuate, ce implicau romani necunoscuti – apoi membrii  s-au integrat mai repede sau mai incet in societatea finlandeza si interesul pentru intalnirile romanesti a mai scazut… Pentru revitalizarea scopurilor marete – in lumina carora asociatia s-a infiintat, alti presedinti si presedinte s-au perindat pe la conducere, fara a reusi insa, nici sa creeze un liant intre membrii comunitatii, nici sa promoveze si sa sustina activitati, care fiind benevole, cereau efort nerenumerat si nerecunoscut apoi de nimeni… O noua aripa s-a rupt in 2010, urmand sa lupte pentru promovarea legaturilor cu cultura romana, facilitarea intalnirilor intre copii – si probabil multe altele… Vechia aripa s-a regrupat si isi continua drumul – ceea ce pentru ceilalti nu poate insemna decat mai multe oferte si variante de petrecere a timpului impreuna.

Pentru mine, ARF a fost si este o poarta deschisa catre comunitatea romana. Nu ma astept ca ea isi impuna obiective marete – ca programe de integrare, sau schimbarea imaginii Romaniei in Finlanda, insa sper sa fie mai mult decat cateva chefuri organizate intre vorbitorii tineri de limba romana. Petrecerea de ieri, organizata intr-o locatie superba, mi-a demonstrat ca daca exista interes, iar organizatorii au credibilitate, romanii sunt dornici de intalniri.

Mesaj

Ma cheama Rufus. Sunt foarte pretentios si nu ma multumesc decat cu ce-i mai bun. Imi place televizorul meu, e mare. Cel mai mult ma intereseaza Animal Planet, pe celelalte posturi nu vad decat o copie nereusita a lantului trofic, in care animatorii se mananca unii pe altii, doar din placere. Nu inteleg risipa si nevoia de a-si marca in public teritoriul. Eu sunt mult mai discret.  De aceea schimb permanent canalele…

Mi-as dori sa calatoresc, de exemplu acolo, la o margine de padure, pe malul unui lac. Mi-ar placea sa ma tolanesc la soare si sa vanez soricei sau sa pescuiesc. Am auzit ca verisoara mea, Lea, ar avea niste cizme – care mi-ar prinde bine. As putea fi Motanul incaltat si nu Pisica in cizme– care este o alta poveste, ce nu v-o recomand! Este vorba acolo despre altfel de pisici, nici nu stiu cum de am auzit-o!

In timpul liber, care e destul, imi place sa dorm. Am patul meu, perna mea, rosie,  sa nu ma deochiati, unde pot sa visez la toate placerile pe care vreau sa mi le fac. Am liste cu ele. Le arat zilnic stapanei mele, insa ea nu-mi satisface poftele decat sunt cuminte si nu stric prin casa toate cele. Insa ce pot sa fac cu o casa asa de mare, singur?! Cand sunt singur, ma plictisesc si ma gandesc ca poate ei daca ar avea mai multe de facut in casa, n-ar mai pleca atat. De exemplu acum, mi-e perfect! Stapana mea mi-a luat modelul, asa ca stam amandoua in aceeasi pozitie, cat e ziua de lunga. Impreuna cu ea trece timpul mai repede – avem our quality time together…

Va pup,

Rufus

Stand up festival

Al doilea an cand merg cu colegii la Tomaatteja, festivalul de stand-up comics. Petrecere clasica finlandeza, cu incalzirea inceputa in taxiul care ne ducea spre Hämeenlinna (unde s-a nascut Sibelius) si continuata cu un before party, during party, after party. Am avut de data asta si o colega in grup, de la un departament vecin, ceea ce a fost un eveniment!

Orasul superb, noaptea, teatrul pe malul lacului, nici o unda de vant, totul reflectat ireal: jumatate sus, jumatate jos in prima noapte de primavara. Ce dor mi-a fost de ea… Glumele au fost si bune si rele: despre suedezii finlandezi; straini: rusi, americani, italieni, greci – care ies la pensie la 50 de ani, iau nevestele finlandezilor si ei le mai dau si bani cu imprumt!; banci; homosexuali – care pe vremea cand se considera ca asta e o boala, putea suna sa se invoiasca de la serviciu, pe acest motiv; despre orase; serviciu; sex; politica, tot ce vrei si ce nu vrei. Am ajuns acasa la 2, noroc ca azi e liber si 21 de grade. DOUAZECI SI UNU! Celsius!