In gradina,

Ieri mi-am luat mult visatul hamac, l-am atarnat intre doi pomi si acum lenevesc in gradina… Cafeaua ma asteapta intr-un morman de  valkovuokko, hamacul ma leagana, laptopul meu workstation cantareste in continuare 100 de kg, vantul imi intoarce paginile cartii pe care ar trebui sa o conspectez, Engineering Acoustics – gandul mi-e la ciresele tristetiipamantului, asa ca incep cu o pauza… E cald, da’ cald – de ma bate gandul sa-mi pun crema de protectie. Mi-au inflorit si narcisele albe, iar vecinei i-au inflorit lalele, plantate intr-un loc mai insorit… Aici la mine e umbra, pomii au inmugurit suficient cat sa filtreze un pic lumina soarelui… Abinele zumzaie, pasarile ciripesc iar in departare se aude zgomotul orasului; odata cu caldura toti isi plimba motocicletele, care mai de care mai Harley – despre sunetul motocicletei Harley Davidson ar trebui sa citesc, cum vibratia motorului de joasa frecventa, e trasmisa si amplificata in structura metalica, iar apoi propagata prin unde transversale in aer, pana cand totul se transforma in caldura – o energie efemera. Ce usor ar fi, daca si urmele energiei nucleare s-ar disipa in neant la fel ca si energia sonica, ganditi-va pe unde as putea sa-mi petrec veacul, in loc sa platesc atat curentul electric. As putea sa concura cu stapana lui Rufus la colorarea  „locurilor unde am fost” pe harta lumii, noroc ca Fortum-ul – imi tine sub stricta cenzura financiara my carbon footprint.

Scoala aici si acolo

Cum in 2007 Finlanda  a castigat primul loc in clasamentul sistemelor de invatamant din 40 de tari iar in 2010, iar Universitatea tehnica din Helsinki este clasata pe locul 94 in lume, m-am gandit sa va povestesc cum vad eu diferentele dintre scoala romaneasca si cea finlandeza, atat cat le-am incercat personal. Voi incepe cu doctoratul.

In Finlanda, dupa gasirea unui mentor – conducator de doctorat, admiterea se face pe baza depunerii unui dosar ce se discuta in cadrul unei sedinte a facultatii. Programul de studiul consta in acumularea a 60 de credite impartite in trei domenii: 30-40 major, 10-20 minor si 5-15 general. Creditele se pot dobandi: prin sustinerea unor anumite examene destinate “studiilor aprofundate” din programa de studiu a facultatii tale sau a alteia din lume, prin realizarea unei munci de cercetare individuale in domeniul ales, prin examene individuale in cazul unor bibliografii ce nu se regaseste in programa scolara. Dupa acumularea creditelor (intre 3 si 8 pentru fiecare examen) teza poate fi scrisa ca o monografie, sau ca o colectie de articole publicate in reviste de specialitate pentru care exista recenzii inainte de publicare. Dezbaterea tezei este publica, insa de data aceasta doctorandul are un opozant, profesor sau doctor, care incearca sa-l intrebe fel de fel si sa elimine neclaritatile. Urmeaza masa festiva, ce consta in general in tort si cafea.

Despre cursurile de facultatea in Helsinki, cel mai interesant mi s-a parut, pana acum, cel de Acustica si fizica sunetului. Prezenta la curs era optionala, de aceea dupa prima sedinta, in general sala era goala, presupun. La seminar insa, asistentul impartea de fiecare data o tema cu 3 probleme, ce urma sa i le rezolvam pana la urmatoarea intalnire, tema ce trebuia predata inainte ca el sa ne prezinte rezolvarea. Asta insemna ca trebuia citit cursul, disponibil pentru cumparare. La urmatoarea sedinta, in cazul in care rezolvarea precendenta era gresita, ea trebuia refacuta si re-predata. Ceea ce insemna ca erai obligat sa treci de trei ori prin aceeasi rezolvare. Ca sa fii admis la examen trebuia sa ai 50% din probleme corecte-refacute. La 87% probleme corecte aveai asigurat un punct din cele cinci, la examen. Examenul se sustinea doar scris, cu cartea pe banca – pe care nu era permis nici un semn. Consta doar in rezolvarea unor probleme. Va spun drept ca nu a fost deloc usor… Iar scopul nu era sa retii pentru urmatoarele 5 minute 100 de formule, ci sa stii unde sa le gasesti, sa intelegi in ce context ele sunt valabile si cum sa le aplici.

In Romania, pana in 2003 – pentru ca de atunci am ultimile date, inscrierea la doctorat se facea pe baza unui examen de limba (straina) si a unui seminar de admitere. Programul de studiu consta in trei examene din domenii diferite si a trei referate, in care trebuiau prezentate stadiul actual si contributii in domeniul cercetat, referate ce se aprobau intr-o sedinta deschisa a catedrei unde aveai conducatorul de doctorat. Teza era trimisa spre avizare unei comisii formate din 4-5 doctori sau profesori, ce puteau aproba sau contesta continutul acesteia. Dupa stabilirea datei dezbaterii publice, rezumate ale tezei se trimteau persoanelor interesate si aprecieri ale continutului tezei erau primate la catedra. Sustinerea publica era mai mult o formalitate, in care doctorandul isi prezenta lucrarea, i se puneau intrebari doar in cazul in care erau interesati in public si se formulau aprecieri. Urma o masa festiva.

Tinuta doctorandului la sustinerea tezei in Finlanda este clar definita: barbatii frac, femeile tinuta de seara, nu neagra (n-am inteles de ce nu neagra). Imi amintesc ca in tara, la sustinerea mea, eu eram intr-o perioada albastra, fapt pentru care aveam cateva suvite de culoarea respectiva in par, asa incat conducatorul meu, s-a scuzat celorlati membri ai comisiei, spunandu-le ca in general sunt normala… si chiar eram, zau!

Studiu disjunctiv al obsesiei pentru cursuri

Nu stiu de ce, mie imi place sa merg la cursuri. Mi se trage probabil de la bunicul din partea mamei care ma intreba de fiecare data un singur lucru: „Cum merge cu scoala, fetita?

In Finlanda, mersul la cursuri capata insa alta dimensiune. Este terapeutic: reusesti sa iesi din casa, sa intalnesti oameni, iti extinzi orizontul, lucrul in echipa este impus, conexiunile mult mai usor de facut. In plus, cursurile profesionale au incluse intotdeauna si o parte atractiva: la sfarsitul zilei de lucru se organizeaza fel de fel de „jocuri de societate”. Cel mai interesant pe care mi-l amintesc, a fost iarna, la o cabana, unde ne-am jucat „de-a masinile”. (Stiti de altfel, obsesia finlandezilor cu Formula 1) Eram organizati in echipe de cate patru. Unul era pilot, celalalt copilot si masina era o patura in care erau taiate 2 gauri, in care ne bagam capurile. Cele 4 cauciucuri erau 4 cizme de cauciuc, marimea 44+, ca sa-i incapa pe toti. Scopul era sa alergam prin zapada, pe un traseu fixat, de 3 ori. Dupa prima cursa, coechipierii nostri trebuiau sa ne schimbe cauciucurile – cizmele; iar dupa a doua cursa sa bem un Redbull. In final, mai pe sus mai jos am terminat cursa si m-am dus sa mor in camera mea, pentru ca in frigul ala la -15C sa alergi prin zapada, cu cizmele altora si in ritmul coechipierului meu decis sa castige, n-a fost o gluma…

Talent la limbi n-am avut niciodata. Unii invata o limba straina in cateva luni, altii in cativa ani, eu probabil niciodata… Cred insa, ca datoria mea e sa incerc. Daca reusesc e doar un bonus. Primul curs l-am facut cand am avut primul contact cu Finlanda in ianuarie 2000. N-am ajuns sa-l termin, pentru ca mi s-a terminat inainte vacanta. (Eram la Universitate, inainte de sesiunea de iarna si nu predasem nici un curs semestrul acela, deci n-aveam nici un examen. Mi-am luat 2 luni vacanta, pana la inceperea semestrului 2). In tara, in timp ce-mi asteptam actele, am facut niste ore cu o asistenta de la facultatea de litere din Bucuresti, Szuszana o chema. Apoi au urmat altele si altele, pentru cine e interesat am pus o lista cu nume, costuri si comentarii aici.