For E.,

Today’s mother’s day in Finland.

I’ve told you over and over, about the loneliness of living abroad, how you miss your family and friends and how difficult is to dive inside the country’s culture and social life. Nevertheless, above all the difficulties I can call myself really lucky, because of His family and His mother. First at all, She is a Lady with a great, very English type of humour. Then she adopted me with all my family, she has got now a granddaughter and grandson, a granddog and a mother of the bride. I can totally tell you that she is taking her roll pretty serious, inviting everyone of them, separately to dinner and to walks, calling and keeping the connection alive, being in the same time extremely cautious not to intrude. She is speaking several languages, but since Romanian was not one of them, She didn’t have any problems in starting learning it. ”It is so close to Latin” she said, so with no hesitation she started to correspondence with my mother in Romanian.

It sounds unbelievable, but everything is truth!

So, Happy mother’s day, E.! Here’s the stone-flowers that your son planted in our garden for us… And a song for you 🙂

Spune-mi cu cine te-nfratesti

Sa nu va imaginati ca zicala asta se aplica doar la oameni, e valabila si pentru animale… Ati observat cum seamana cateii cu stapanii lor? Nu stiu daca totul consta doar in alegere, sau ei isi schimba fizionomia si deprinderile in functie de mediu… Sa o luam de exemplu pe Lea. Eu bruneta, ea bruneta. Eu ducace, ea ducace. N-are nici 5 minute stare si reuseste sa fuga din orice fel de curte si incercuire: ori sapa pe sub gard si iese pe la vecini, ori sare peste gard, ori pur si simplu iese pe usa. Stie cand face o prostie, insa o face oricum. Daca vad ca nu ma asteapta nimeni la usa, ma pregatesc sufleteste pentru orice: carti citite, flori sapate, perne uniform distribuite, scaune sculptate, cizme remodelate, cred ca are o problema atat cu stilul meu de decorare interioara cat si cu cel vestimentar. Mai nou insa ii e frica de mingea de pilates. Asa ca o pun in pat, ca sa nu mai am surpriza jucariilor ei gasite noaptea pe sub perne, desi stie ca n-are voie in pat!

Problema mea este ca n-am voie s-o las singura in padure intre 1 martie mai si 19 august. Nu pentru ca nu m-ar lasa inima, ca drept sa spun m-a ispitit de multe ori gandul, insa pentru ca e interzis prin lege sa umble singura, fara lesa, oriunde, chiar si in acolo. Iar in curtea ei – ca mai nou am improprietarit-o, latra la tot ce misca: pasari, bondari (ca si eu am) veverite, iepuri, frunze, pisicile si cateii vecinilor, oameni, flori, fete, filme sau baieti. Iar aici cainii n-au voie sa latre nici in timpul zilei, m-a anuntat un vecin caruia i-am oferit sa-mi cumpere casa daca-l deranjez.  Asa ca vrei nu vrei, avem de doua ori pe zi concurs de orgolii. Invingatorul decide incotro mergem, cu ce viteza si cu cati caini trebuie sa socializam.

Iar ca sa intelegeti cum m-am pricopsit cu asa o mandrete, mai demult la radio, o ascultatoare intreba:

„unde pot gasi un tip, trecut de o varsta, educat, ce nu-si lasa sosetele pe televizor, ce nu isi invita prietenii fara sa ma anunte, ce stie sa se poarte si e vesnic atent cu mine?”

la care  Sofi Oksanen, o tipa neortodoxa si a carei carte trebuie s-o citesc si eu, a raspuns:

 „nicaieri, pentru ce ai tu nevoie iti trebuie un caine”.

Iar cum eu sunt ascultatoare, m-am executat! Si sa spun drept, El tot pentru caine m-a ales, ca sunt unii care chiar iubesc animalele. Asa ca, multumesc Lea!